Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Colegiul Național "Grigore Ghica" Dorohoi - Amplă activitate de împădurire - FOTOGALERIE
Realitatea DorohoianăData 16.04.2025 - 16:39:12
Educatie
O sută de elevi ai colegiului s-au implicat în data de 14.04.2025, la o activitate cu caracter ecologic, constând în plantarea a cinci sute de puieți - arbori, în zona de pini aflată la ieșirea din municipiu, către Suceava.
DISTRIBUIE           

În perioada 7-11 aprilie 2025 s-a desfășurat la Colegiul Național "Grigore Ghica" Dorohoi - Săptămâna Verde, interval în care au avut loc activități a căror obiective principale au constat în: dezvoltarea competențelor elevilor de investigarea a realității înconjurătoare și colaborarea în vederea formării unor comportamente responsabile față de mediul.

Proiectată a avea loc în data de 11.04.2025 activitatea de împădurire: "Pro natura!" a fost reprogramată, din cauza condițiilor meteorologice neprielnice.

Pentru buna desfășurare a activității, au colaborat, într-un eficient parteneriat următoarele instituții: Primăria Municipiului Dorohoi, care a pus la dispoziție spațiul pentru împădurire, Ocolul Silvic Dorohoi, care a frunizat puieții și uneltele necesare, Asociația Eleusis Dorohoi care a oferit elevilor participanți, apă și pachete de hrană cât și Colegiul Național "Grigore Ghica" Dorohoi, a căror elevi și cadre didactice au plantat puieții.

Astfel, toți cei implicați, s-au solidarizat și au demonstrat că, prin interes și bunăvoință, pasul de la teorie la practică, poate fi ușor făcut, în sprijinul real al mediului înconjurător.
 

prof. Munteanu Irina - Cristina

director, prof. Șlincu Georgel Costel

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Patrula Școlară - Activitate pentru siguranță în trafic - FOTO
Activități de prevenire desfășurate de polițiști la Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
Recomandări ale polițiștilor rutieri pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței în trafic - VIDEO
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
Atelierul de pictură „Natură statică reinterpretată”, la Muzeul de Etnografie Botoșani
Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași vor ajunge în Protopopiatul Dorohoi. Procesiunea misionar-duhovnicească se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie 2026, în șase parohii din Protopopiatul Dorohoi
Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
466
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
410
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
404
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
398
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
342
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
339
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
333
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
328
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
323
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord