Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Comunicat CJ: Asfalt pe primul sector din Drumul „Mănăstirilor” - FOTOGALERIE
Realitatea DorohoianăData 06.09.2021 - 10:44:59
Administratie
În mai puțin de trei luni, constructorul care a preluat proiectul de modernizare a Drumului „Mănăstirilor” a reușit să toarne asfalt pe primul sector al acestui drum cu mare încărcătură turistică.
DISTRIBUIE           

„Lucrările de la Drumul «Mănăstirilor» au o importanță deosebită pentru județ, pentru că după ce vor fi finalizate va fi pusă în valoare una dintre zonele cu cel mai mare potențial turistic. Constructorul a demonstrat determinare și reușește să se înscrie în termenii conveniți, astfel încât lucrarea să se finalizeze cât mai repede. Avem promisiunea lui că până la începerea sezonului rece se va ajunge cu asfalt până la ieșirea din Oneaga. Totul ține de condițiile meteo. În ciuda restricțiilor financiare, am făcut din modernizarea drumurilor județene o prioritate și căutăm soluții pentru modernizarea fiecărui sector de drum, indiferent de apartenența politică a primarilor, deoarece la Consiliul Județean nu acesta este aspectul care contează, ci doar angajamentul pe care l-am luat la începutul mandatului că vom dezvolta unitar tot județul”, a declarat președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, care împreună cu vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta și directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri, Cătălin Gheorghian, a verificat stadiul lucrărilor la Drumul „Mănăstirilor”.

Vicepreședintele Dorin Birta s-a declarat mulțumit de lucrările făcute. „Mă bucur că standardele noastre de calitate au fost implementate de către constructorul care a câștigat licitația. Ambiția noastră este ca, în cel mai scurt timp, să avem o infrastructură la nivelul celor mai dezvoltate județe și de aceea lucrăm pe drumuri din toate zonele județului”, a declarat Dorin Birta.

Drumul „Mănăstirilor”, DJ 208H Vorona – Oneaga – Pădureni, are o lungime de 12,7 kilometri. Modernizarea acestui sector de drum este un proiect al Consiliului Județean Botoșani, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II și din bugetul județean. Valoarea actualizată a proiectului este de 38 de milioane de lei, dintre care Consiliul Județean va suporta 15 milioane de lei.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Centrul Local de Combatere a Bolilor convocat în urma apariției unor focare de rabie în județ
Dorohoianul Dan Șlincu a depus astăzi jurământul pentru funcția de prefect al județului Botoșani
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
Schimbare la conducerea Instituției Prefectului. Dorohoianul Dan Șlincu a preluat funcția
DOROHOI - Ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie
În atenția cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanți de ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie
DOROHOI - „Ziua de Curățenie Națională 2026”
Sprijin financiar acordat familiilor și persoanelor singure aflate în situații de necesitate
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
467
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
413
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
406
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
400
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
344
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
341
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
335
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
329
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
324
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord