Comunicat de presă Mihai Ţâbuleac - COMPARAŢI ŞI VOTAŢI! | | Data 05.06.2012 - 20:22:45 | La numai două luni după ce a devenit deputat, Florin Ţurcanu este prins de televiziunile centrale încălcând regulamentul Camerei Deputaţilor şi votând la două mâini, adică şi pentru un coleg absent. Este primul şi ultimul parlamentar din istoria judeţului prins într-o asemenea ipostază. | | |
August 2011
Institutul
de Politici Publice Bucureşti publică un raport privind prezenţa
parlamentarilor la lucrări. Deputatul Florin Ţurcanu este cel mai mare
chiulangiu al judeţului, cu un procent de numai 59% prezenţă la lucrări.
6 octombrie 2008
La patru luni de la învestire, Mihai
Ţâbuleac reuşeşte să facă un raport complet privind problema drumului de la Vorona distrus de camioane
şi promite reabilitarea acestuia.
Mai 2012
Cetăţenii
din Vorona, dar nu numai ei, circulă pe un drum european. Locul drumului cu
gropi a fost luat de o şosea realmente europeană după ce preşedintele
Consiliului Judeţean a reuşit obţinerea fondurilor necesare modernizării
drumului.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| O veste bună pentru sportul românesc |
| | Elisabeta Lipă: „Performanța se construiește cu pasiune, curaj, muncă și oameni care cred în ceea ce fac!” |
| | Elisabeta Lipă invivată la ianaugurarea Hilton Garden Inn Brasov |
| | Elisabeta Lipă a participat la lansarea Longevity Week, un eveniment dedicat longevității și prevenției |
| | DOROHOI - FOTOGALERIE - Sute de copii au participat la Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă”, la Dorohoi și Bucecea |
| | Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate |
| | Evenimente sportive în Dorohoi și Bucecea, organizate la începutul lunii octombrie de deputatul PSD Elisabeta Lipă |
| | 17 medalii și o generație care vine frumos din urmă! |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 479 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 421 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord