Comunicat Doina Federovici: Legislaţie la nivel european pentru absolvenţii de învăţământ superior | | Data 25.09.2013 - 09:39:37 | Senatul României a adoptat în această săptămână proiectul de lege privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior.
În acord cu viziunea strategiei Europa 2020 , ocuparea tinerilor reprezintă o prioritate iar programul “Tineretul în mişcare este menit să abordeze provocările cu care aceştia se confruntă pe piaţa muncii şi să îi ajute să reuşească într-o economie bazată pe cunoaştere.
| | |
In conformitate cu angajamentele stipulate in Programul de Guvernare 2012-2016, ne-am asumat responsabilitatea
promovarii legii “internship-uluiâ?.
Contractul de stagiu ca si ucenicia la locul de munca se refera la
procesul de invatare la locul de munca. Daca ucenicia prevede formarea de
competente specifice unei calificari cuprinsa in Registrul National al
Calificarilor, stagiul presupune in principal consolidarea competentelor
pornind de la premisa ca absolventul de invatamant superior, in urma evaluarii
si certificarii, este competent pentru a practica ocupatiile pentru care s-a
pregatit professional prin sistemul de invatamant initial.
Proiectul de act normativ detaliaza modalitatea de efectuare a stagiului
pentru absolventii de invatamant superior, cu obiectivul direct de a inlesni
invatarea direct de la profesionisti, la locul de desfasurare a activitatii
lor.
âMa bucura faptul ca proiectul a trecut cu
majoritate absoluta in plenul Senatului si ca viitorii absolventi-stagiari vor
beneficia de salarizare la debutul in profesie, corespunzator nivelului de
calificare, vechime in specializare daca stagiarul a obtinut calificativul si acces la formare
direct la locul de munca sub indrumarea angajatorului. Am speranta ca aceasta
lege va fi un stimulent pentru scaderea somajului in randul tinerilor
absolventi precum si un sprijin pentru angajatorii care isi vor forma
profesionisti dupa nevoile specifice activitatilor pe care le desfasoaraâ? a
declarat senatorul Doina Federovici.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 479 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 421 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord