Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Copiii din cluburile sportive pot reîncepe pregătirea fizică în grupuri de câte 3
Realitatea DorohoianăData 21.05.2020 - 17:16:02
Sport
Foto generic
Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a declarat, joi, la Digi24, că cluburile sportive de copii pot reîncepe pregătirea fizică, în regim de trei, respectând ordinul Ministerului. Astfel, pot fi efectuate exerciții fizice în aer liber respectând distanțarea fizică.
DISTRIBUIE           

„În momentul de față am putut permite tuturor sporturilor să facă, de exemplu, pregătire fizică generală în regim de trei participanți. Nu înțeleg de ce cluburile de fotbal n-ar putea să facă lucrul acesta la nivel de copii. Există disponibilitatea din partea foarte multor antrenori, de exemplu, în a-și face un program prelungit și a lucra cu câte trei copii. Cel puțin pentru faza de început, că noi reevaluăm situația din două în două săptămâni, ar putea face acest lucru.

Până la urmă, pregătirea fizică face parte din orice fel de disciplină sportivă, chiar dacă, de exemplu, ești la handbal, cum e copilul meu cel mare. Poți să ieși afară câte trei persoane și să practici alergări ușoare, exerciții fizice cu greutatea corpului, de ce nu, poate chiar aruncări, dacă folosești individual mingea. Există posibilități.

Dacă cluburile studiază foarte bine ordinul pe care noi l-am dat, orice sport, în condițiile în care iese în aer liber, ar putea în regim de trei cu distanțare doi metri în regim de repaus, șase în regim de efort să repornească activitatea”, a declarat Ionuț Stroe.

Acesta a spus că este optimist în ceea ce privește reluarea antrenamentelor colective.

„Chiar azi avem o ședință aici începând cu ora 10.00 a unui grup de experți din zona sportului și medicinei sportive care evaluează evoluția epidemiei, evaluează activitățile sportive pe care le-am redeschis și pot să propună scenarii mult mai optimiste cu măsuri de relaxare pentru toate sporturile.

Eu cred că cluburile sportive în curând vor avea posibilitatea să facă chiar antrenamente colective”, a precizat Stroe.

 

Vezi AICI VIDEO cu declaraţia Ministrului Ionuţ Stroe

 

CITEŞTE ŞI:  Clubul ACS Juniorul Dorohoi, semnatar al unei petiţii, adresată Guvernului, pentru reluarea activităţilor cu copiii în aer liber

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate
Sportivă a ACS Box Viitorul Broscăuți convocată la lotul național și olimpic al României
DOROHOI - Prima ediție a Crosului Olimpic „Anul Nadia Comăneci” a adunat aproape 1.000 de participanți și sute de zâmbete -FOTOGALERIE&VIDEO
Mesajul Elisabetei Lipă cu câteva ore înainte de începerea Crosului „Anul Nadia Comăneci” - Dorohoi - FOTOGALERIE
Dorohoi devine capitala mișcării și a spiritului olimpic la Crosul „Anul Nadia Comăneci” 2026
Sărbătoarea sportului la Dorohoi: Vino la competiția de alergare „CROS - ANUL NADIA COMĂNECI 2026”!
Explozie de culoare și energie la Dorohoi! Vino la „Cros – Împreună Colorăm Dorohoiul!”
Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre FC Botoșani și Metaloglobus
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
466
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
410
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
404
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
398
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
342
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
340
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
333
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
328
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
323
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord