Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Cu cât va creşte factura la energie de la 1 aprilie
Data 31.03.2011 - 12:41:24
Factura lunară la energie electrică plătită de populaţie va creşte cu 4,5% începând de vineri, 1 aprilie, ca urmare a introducerii unei contribuţii pentru sprijinirea producătorilor de energie care poluează mai puţin. Nu este vorba de creşterea preţului energiei, ci de un cost suplimentar.
DISTRIBUIE           

"Consumatorii casnici vor plăti lunar cu 1,8 lei pe 100 kWh mai mult, pentru sprijinirea producţiei de energie în unităţi de cogenerare de înaltă eficienţă. Nu este vorba de creşterea preţului energiei, ci de un cost suplimentar", au declarat pentru MEDIAFAX surse din Ministerul Economiei.

Tariful pentru 100 kWh, consumul mediu lunar pe gospodărie în România, este în prezent de 40 lei, astfel că valoarea facturii va creşte cu 4,5%.

Banii colectaţi vor fi folosiţi pentru investiţii în unităţi de producţie în cogenerare de înaltă eficienţă, care consumă mai puţine materii prime şi emit mai puţine noxe.

În schimb, costurile de producţie sunt mari din cauza tehnologiilor mai scumpe.

Valoarea contribuţiei este stabilită prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi va fi inclusă în factura lunară la electricitate.

Ordinul şefului ANRE va intra în vigoare vineri, 1 aprilie.

Contribuţia va fi acordată lunar producătorilor de energie electrică şi termică în intervalul 2011-2023, ca bonus pentru sprijinirea sectorului de cogenerare. Schema de sprijin, prin care autorităţile române estimează că vor aloca 17,2 miliarde lei în intervalul menţionat, a fost autorizată de Comisia Europeană în 2009 şi va fi administrată de transportatorul naţional de energie Transelectrica (TEL).

În România au fost autorizate 41 de capacităţi de producţie a energiei electrice şi termice în cogenerare de înaltă eficienţă, printre care unităţi aparţinând OMV Petrom (SNP), Complexul Energetic Craiova şi ELCEN Bucureşti.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Ministrul Dezvoltării, Marcel-Alexandru Stoica, așteptat astăzi la Botoșani
Centrul Local de Combatere a Bolilor convocat în urma apariției unor focare de rabie în județ
Dorohoianul Dan Șlincu a depus astăzi jurământul pentru funcția de prefect al județului Botoșani
DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027
Schimbare la conducerea Instituției Prefectului. Dorohoianul Dan Șlincu a preluat funcția
DOROHOI - Ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie
În atenția cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanți de ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie
DOROHOI - „Ziua de Curățenie Națională 2026”
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
475
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
419
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
401
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
343
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
337
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
330
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
321
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord