Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
DAS – Condiţiile pentru obţinerea venitului minim garantat
Data 29.01.2013 - 12:38:06
Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi aduce la cunoştinţă că familiile care au venituri reduse pe membru de familie, nu deţin autoturism cu vechime mai mică de 10 ani sau nu deţin teren agricol intravilan în suprafaţă mai mare de 1000 mp, pot beneficia de anumite prestaţii sociale.
DISTRIBUIE           

Astfel, în condiţiile prevăzute prin Legea 416/2001 cu modificările şi completările ulterioare, venitul minim garantat se asigura prin acordarea ajutorului social lunar.

Pentru sumele acordate ca ajutor social, conform prevederilor prezentei legi, una dintre persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară are obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local.

Prin persoană aptă de muncă se înţelege persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: a) are vârsta cuprinsă între 16 ani şi vârsta standard de pensionare;
b) nu urmează o formă de învăţământ cursuri de zi prevăzută de lege;
c) are starea de sănătate şi capacitatea fizică şi psihică corespunzătoare, care o fac aptă pentru prestarea unei munci.

Incapacitatea fizică şi psihică este dovedită cu acte eliberate în condiţiile legii

Deasemeni, DAS informează că, în urma aprobării Legii nr. 166/2012 şi a H.G. 1291/18.12.2012, au apărut unele modificări privind acordarea alocaţiei de susţinere şi verificarea periodică a condiţiilor de acordare a acestor beneficii.

Astfel,declaraţiile pe propria răspundere se depun din 3 în 3 luni iar la calculul veniturilor nu se mai iau în considerare bugetele complementare pentru persoanele cu handicap şi alocaţia pentru susţinerea familiei.

Privitor la familiile care au restanţe la plata impozitelor pe terenuri, clădiri şi mijloace de transport la 31 ianuarie, în cazul în care nu achită aceste datorii până la 31 martie, drepturile vor fi suspendate începând cu 1 aprilie, (exceptie persoanele singure care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unuia sau mai multor copii). Dacă datoriile sunt plătite în termen de cinci luni, se reia plata beneficiilor, inclusiv pentru lunile de suspendare din cauza datoriilor. În caz contrar dosarul va fi încetat.

Pentru relaţii suplimentare, familiile sau persoanele singure care au venituri reduse se pot adresa Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi, str. D. Furtună nr. 14, tel.0231 /617813 int.18.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter
Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul
Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00
Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
479
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
420
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
402
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
344
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
337
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
330
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
322
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord