Depistat la volan cu permis de conducere fals | | Data 03.08.2016 - 17:29:45 | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier efectuează cercetări pe numele unui cetăţean din R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals. | | |
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier efectuează cercetări pe numele unui cetăţean din R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.
În data de 02 august a.c., în jurul orei 09.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetăţeanul moldovean Niculae M., în vârstă de 27 de ani, care conducea un autoturism Volskwagen Passat, înmatriculat în Bulgaria.
La controlul de frontieră, pe lângă documentele necesare trecerii frontierei, la solicitarea lucrătorilor noştri, tânărul a prezentat şi permisul de conducere.
Având suspiciuni asupra autenticităţii permisului de conducere, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentre în urma cărora au stabilit faptul că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic, acesta find fals. Totodată lucrătorii noştri au mai constatat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Cu privire la cele constatate Niculae M. a declarat că permisul de conducere prezentat la controlul de frontieră l-a obţinut, cu ajutorul unei persoane pe care a cunoscut-o in Italia, contra sumei de 1.200 de euro fără să aibă cunoştinţă că acesta ar fi fals.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pe numele tânărului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Femeie înșelată cu peste 4000 de lei prin intermediul unui mesaj text pe telefonul mobil |
| | Tineri arestați pentru 30 de zile pentru violențe, amenințare, șantaj, instigare la lovire sau alte violențe și influențarea declarațiilor |
| | VIDEO - Bolid de lux în valoare de peste 80.000 de euro, furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani |
| | Deranjat cum arbitrează un meci de fotbal, un tânăr l-a agresat pe arbitru. Acum s-a ales cu dosar penal |
| | Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut |
| | Talon de inspecție tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră, la Racovăț |
| | Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani |
| | Bărbat din Coțușca reținut după ce a fost depistat la volan având o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 474 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 417 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 343 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 336 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord