Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani | | Realitatea DorohoianăData 01.05.2024 - 12:51:40 |  Politic | | Guvernul condus de președintele PSD, Marcel Ciolacu, a decis extinderea numărului de școli din județul Botoșani care vor asigura zilnic copiilor câte o masă. Astfel va crește numărul școlilor în care se implementează Programul „Masă sănătoasă” de la 24 la 28, iar cu cei 1.503 elevi ai școlilor nou introduse în programul guvernamental, numărul copiilor botoșăneni beneficiari ajunge la 12.289, adică aproximativ 20% din totalul elevilor din județ. | | |
„Echipa PSD Botoșani, condusă de Doina Federovici, a militat pentru extinderea Programului «Masa sănătoasă» în cât mai multe școli, pentru că acesta vine în ajutorul comunităților, în special al celor mai nevoiașe. Astfel, copiii au acces la școală și totodată beneficiază și de o masă, pe care, din păcate, de multe ori, familiile din care provin nu le-o pot asigura. Vom continua demersurile pentru ca acest program guvernamental să includă cât mai multe școli din județ”, a declarat deputatul social-democrat Alexandra Huțu.
Cele patru noi școli incluse în program sunt: Liceul Teoretic „Anastasie Bașotă” Pomârla, Școala nr. 1 Săveni, Școala Lunca și Școala „Dimitrie Brândză” Viișoara.
În județ, beneficiare ale programului mai sunt următoarele unități de învățământ: Liceul cu Program Sportiv, Liceul Plopenii Mari – Ungureni, Liceul Tehnologic Bucecea, Liceul Tehnologic Coțușca și școlile din Hudești, Curtești, Ungureni, Tudora, Mileanca, „Spiru Haret” Dorohoi, Școala 12 Botoșani, „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Cristești, Cordăreni, Albești, Drăgușeni, Leorda, Mihălășeni, Cristinești, Hilișeu-Horia, Bălușeni, Ibănești, Ripiceni, „Alexandru Ioan Cuza” Dorohoi.
„Grija pentru copii a fost și este în centrul preocupărilor noastre, ale echipei social-democrate, și niciun efort pe care-l facem pentru ei nu este prea mare. De aceea creăm condițiile pentru ca toți copiii, indiferent de clasa socială sau de zona județului din care provin, să aibă șanse de a crește frumos, de a se dezvolta, pentru că ei reprezintă viitorul nostru”, a mai spus deputatul PSD Alexandra Huțu.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| O veste bună pentru sportul românesc |
| | Elisabeta Lipă: „Performanța se construiește cu pasiune, curaj, muncă și oameni care cred în ceea ce fac!” |
| | Elisabeta Lipă invivată la ianaugurarea Hilton Garden Inn Brasov |
| | Elisabeta Lipă a participat la lansarea Longevity Week, un eveniment dedicat longevității și prevenției |
| | DOROHOI - FOTOGALERIE - Sute de copii au participat la Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă”, la Dorohoi și Bucecea |
| | Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate |
| | Evenimente sportive în Dorohoi și Bucecea, organizate la începutul lunii octombrie de deputatul PSD Elisabeta Lipă |
| | 17 medalii și o generație care vine frumos din urmă! |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 466 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 410 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 404 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 398 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 342 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 339 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 333 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 328 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 323 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|