Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Deputatul PSD Tamara Ciofu solicită Ministerului Finanțelor eliminarea impozitului pe dobânzi
Data 30.09.2014 - 17:18:22
Deputatul PSD Tamara Ciofu a depus marți, 30 septembrie a.c., o interpelare prin care solicită Ministerului Finanțelor Publice eliminarea impozitului de 16% a câștigurilor rezultate din dobânzile din depozitele bancare. Măsura propusă de deputatul botoșănean este sprijinită și încurajată de reprezentanți ai Băncii Naționale a României și așteptată de mediul de afaceri și investitori dar și de consumatorii de rând. Scopul acesteia este stimularea economisirii în bănci, iar pe termen lung, repornirea creditării și, astfel a investițiilor și consumului.
DISTRIBUIE           
�Eliminarea impozitării dobânzilor la depunerile bancare nu vine doar în sprijinul marilor companii sau marilor întreprinzători. Consumatorii de rând, cei care reușesc să economisească din veniturile lor nu se vor mai feri să își depună banii la bancă iar investitorii, fie ei mari sau mici, români sau străini vor putea face depozite în bănci fără riscul ca statul să le ia înapoi 16% din sumele depuse. �, a declarat deputatul PSD, Tamara Ciofu.

În prezent, băncile oferă la depozitele în lei dobânzi cuprinse între 2% şi 4% pe an. Scăderea abruptă a dobânzilor din ultimii doi ani a făcut ca în timp rata de economisire să se reducă. Dacă în perioada de criză economisirea creştea cu 25% pe an, acum a ajuns la 3%.

„Eliminarea impozitului pe dobânzi la depozitele bancare este o măsură care se înscrie în strategia de relaxare fiscală propusă de Ministerul Finanțelor și girată de guvernul Ponta. Scăderea CAS cu 5 puncte procentuale, mărirea salariului minim pe economie și anularea mai multor taxe și impozite au ca scop tocmai relansarea economică și crearea de locuri de muncă. Eliminarea impozitului pe dobânzi este o măsură complementară, ce vine în sprijinul tuturor celor care vor să pună un ban deoparte dar care nu vor să dea la bănci ceea ce câștigă din dobânzi.�, a declarat Tamara Ciofu.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter
Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul
Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00
Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
478
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
420
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
402
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
344
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
337
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
330
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
322
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord