Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
DNA solicită Parlamentului European ridicarea imunităţii parlamentare a lui Adrian Severin
Data 06.04.2011 - 10:05:53
Direcţia Naţională Anticorupţie a trimis marţi ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare în cauza referitoare la Adrian Severin, membru al Parlamentului European, faţă de care există suspiciunea de săvârşire a infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, în vederea transmiterii acestei solicitări preşedintelui PE, Jerzy Buzek.
DISTRIBUIE           

"Solicitarea a fost făcută în baza art. 9 din capitolul III al Protocolului Uniunii privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene şi articolelor 6 şi 7 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European, ridicarea imunităţii parlamentare fiind o condiţie prealabilă efectuării investigaţiei penale în cadrul procesual legal", precizează DNA.

În 21 martie, în urma unor materiale audio-video prezentate de publicaţia britanică The Sunday Times, procurorii DNA s-au sesizat din oficiu cu privire la posibile fapte de corupţie săvârşite de Adrian Severin, membru în Parlamentul European.

Sursa: AGERPRES

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter
Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul
Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00
Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
498
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
447
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
412
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
408
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
350
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
348
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
330
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
319
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
313
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
301
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord