Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Donaţie de aparatură medicală făcută de viceprimarul Constantin Bursuc
Data 13.02.2014 - 10:04:23
Viceprimarul Constantin Bursuc a donat în urmă cu câteva zile aparatură medicală, secţiei de chirurgie din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi. Este pentru a doua oară când Constantin Bursuc face acest gest în decurs de două luni de zile.
DISTRIBUIE           

Aparatura provine de la o fundaţie din Germania, al cărei preşedinte este un prieten apropiat al viceprimarului.

În urma donaţiei, secţia de chirurgie a spitalului dorohoian s-a îmbogăţit cu un aspirator chirurgical pentru sala de operaţii, aflat într-o stare perfectă, potrivit medicului chirurg Valerian Andrieş precum şi un ventilator ce poate fi folosit pentru combaterea apneei din timpul somnului, adică a dificultăţilor de respiraţie a bolnavilor.

„Mulţumesc domnului viceprimar pentru că s-a implicat direct în sprijinirea secţiei de chirurgie. Avem promisiuni de la domnia sa şi a fundaţiei din Germania că vom mai primi ajutoare constând din materiale sanitare şi aparaturăâ€? a declarat medicul Valerian AndrieÅŸ.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter
Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul
Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00
Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
466
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
410
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
404
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
398
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
342
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
340
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
333
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
328
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
323
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord