Dorohoi – Mesajul primarului Dorin Alexandrescu cu ocazia începerii noului an şcolar | | Realitatea DorohoianăData 14.09.2020 - 07:33:40 |  Local | | Dragi profesori, părinți și copii,
Este primul an când nu suntem împreună la început de școală și o spun cu regret. Pentru mine fiecare început de an școlar reprezintă un moment frumos, plin de emoție, pentru că vă revăd și retrăiesc amintiri dragi. | | |
Școala reprezintă una dintre cele mai frumoase etape ale vieții, drumul cunoașterii și al autocunoașterii. Sper că anii pe care îi veți petrece pe băncile școlii să fie anii formării voastre ca oameni și specialiști în domeniul pe care vi l-ați ales. Aflați lucruri noi, vă lărgiți orizontul, dobândiți noi deprinderi, învățați să descoperiți lumea din jurul nostru, dar și să priviți în voi înșivă pentru a descoperi ce vreți de la viață. Să aveţi curajul, perseverenţa şi tenacitatea de a nu ceda greutăţilor, iar reuşita să fie pentru voi etalon. Nu uitaţi că educaţia autentică şi performantă se bazează pe implicare, determinare, respect faţă de cei din jur, bun simţ și toleranță, ca valori fundamentale.
Pe acest drum al vostru ne angajăm împreună: elevi, profesori și autorități locale. Mereu am pus pe primul loc dotarea infrastructurii școlare cu tot ce este necesar desfășurării unui învățamânt modern de calitate.
Domnii profesori vă sunt alături, călăuze la care puteți apela de câte ori aveți nevoie. Dragi părinți, vă asigurăm că facem tot ceea ce e necesar pentru a răspunde exigențelor dumneavoastră. Vă rugăm să fiți alături de noi, să ne sprijiniți în realizarea unui adevărat parteneriat din care vor avea de câștigat copiii. Trăim vremuri fără precedent, dar vă asigur că depunem toate eforturile pentru maxima siguranță a elevilor și cadrelor didactice.
Vă doresc să vi se împlinească toate visele, să aveţi sănătate şi putere de muncă, să fiţi colegi şi prieteni, să respectaţi şcoala şi nu în ultimul rând, să confirmaţi speranţele şi încrederea familiilor voastre. Un nou an școlar cu împliniri și reușite, bucurii şi gânduri bune !
PRIMAR
ing. Dorin Alexandrescu
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 479 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 421 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord