Dorohoianca incendiată de verişoară din gelozie a decedat la spital | | Data 06.09.2012 - 07:45:00 | Brânduşa Dohotariu, tânăra de 23 de ani care a fost incendiată din gelozie de propria verişoară a decedat miercuri seară la Spitalul de arşi din Bucureşti. Decesul a survenit la ora 21.35 şi a fost comunicat de cadrele medicale rudelor apropiate în jurul orei 23. | | |
Confirmarea decesului a fost făcută redactorului Realitatea Dorohoiană de cadrele medicale din secţia de terapie intensivă a spitalului bucureştean, unde dorohoianca a fost internată în ultimile zile. Cadrele medicale au precizat că trupul Brânduşei Dohotariu va fi supus necropsiei pentru a se stabili cauzele decesului, asta în condiţiile când dorohoianca a fost victima unei agresiuni.
Aşteptându-se la finalul tragic, familia şi cunoştinţele Brânduşei Dohotariu, s-au pregătit de înmormântare. „Am făcut o colectă printre vecini, am fost şi la primar care a donat două milioane şi a promis şi sprijin pentru înmormântare din partea primăriei. Pe mama Brânduşei o voi anunţa despre moartea fiicei joi dimineaţă, bătrâna este cu moralul la pământâ?, a declarat o apropiatÄ a familiei, cea care a primit vestea decesului de la medicii bucureÅteni.
FrÄguÅ£a Dohotariu, de 40 de ani, veriÅoara care a stropit-o cu benzinÄ Åi i-a dat foc, a fost reÅ£inutÄ iniÅ£ial pentru 24 de ore iar miercuri magistraÅ£ii Tribunalului BotoÅani au admis propunerea formulatÄ de procurorii Parchetului de pe lângÄ Tribunalul BotoÅani Åi au dispus ca acesta sÄ stea 29 de zile dupÄ gratii, în arest preventiv. FrÄguÅ£a Dohotariu este cercetatÄ pentru sÄvârÅirea infracÅ£iunii de tentativÄ de omor deosebit de grav.
Tragedia s-a întâmplat în dimineaÅ£a zilei de 1 septembrie când, furioasÄ cÄ i-a furat iubitul, FrÄguÅ£a Dohotariu a mers la locuinÅ£a BrânduÅei situatÄ Ã®n cartierul Dumbrava RoÅie, unde a stropit-o cu benzinÄ Åi i-a dat foc, cauzându-i arsuri de gr. III �"IV, pe 95% din suprafaÅ£a corpului.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 475 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord