Eroii dorohoieni dar și din întreaga țară au fost omagiați astăzi la Dorohoi. Ca în fiecare an, de Înălțare, când se sărbătorește și Ziua Eroilor, autoritățile locale, organizații civice, instituții publice, partide politice, elevi și cadre didactice din școlile din municipiu, se întâlnesc la Cimitirul Eroilor pentru a aduce un gând pios celor care și-au dat viața pentru țară.
DISTRIBUIE
Astăzi, evenimentul a început în jurul orei 13:00 cu un minut de reculegere, timp în care în Dorohoi a răsunat sirena de alarmă.
A urmat o slujbă de pomenire oficiată de un sobor de preoți, în care au fost pomeniți toți militarii, ofițeri, subofițeri și soldați, din Dorohoi, care au căzut la datorie în cele două războaie mondiale.
„Aducem omagiul nostru celor care au luptat și s-au jertfit de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și a pământului strămoșesc”, a spus primarul Dorin Alexandrescu în cuvândul său.
Au depus coroane de flori reprezentanții Primăriei Dorohoi, în frunte cu primarul Dorin Alexandrescu și viceprimarul Cristian Dogaru, reprezentanții Asociației Cultul Eroilor, jandarmilor și pompierilor. Au urmat partidele politice, Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal și Partidul Alianța pentru Unirea Românilor. Ceremonia depunerii de coroane a fost continuată de către reprezentanții Spitalului Municipal Dorohoi și la final de către elevii și cadrele didactice din școlile și liceele dorohoiene.
La sfarsitul evenimentului rezentanții primăriei au împărțit celor prezenți ouă roșii și colăcei.
Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter
Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul
Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00
Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
466
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
410
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
404
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
398
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
342
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
340
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
333
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
328
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
323
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.