Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Evenimente rutiere, cercetate de poliţişti
Data 22.01.2014 - 14:48:43
La data de 21.01.2013, în jurul orei 08.00, în timp ce conducea un autoturism pe Aleea Curcubeului din municipiul Botoşani, D. DANIEL de 22 ani, din municipiu, ajungând la intersecţia cu strada Primăverii, în momentul efectuării unui viraj la dreapta, a surprins şi accidentat pe D. VIRGINIA de 61 ani, din municipiul Botoşani, care se angajase regulamentar în traversarea străzii, pe trecere pentru pietoni, marcată şi semnalizată corespunzător.
DISTRIBUIE           

În urma producerii accidentului, victima a fost transportată şi internată la Spitalul Judeţean Botoşani.
Atât conducătorul auto, cât şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Faţă de D. DANIEL se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

- La data de 21.01.2014, în jurul orei 19.00, în timp ce conducea un autoturism pe strada Octav Onicescu din municipiul Botoşani, A. DANIEL MARIUS de 41 ani, din municipiu, ajungând la intersecţia cu strada Vârnav, a surprins şi accidentat pe A. C. de 13 ani din comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, care se angajase regulamentar în traversarea străzii, pe marcaj pietonal, fiind însoţită de mama sa.
În urma producerii accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a minorei, care a fost transportată şi internată la Spitalul de Pediatrie Botoşani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de A. DANIEL MARIUS se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter
Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul
Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00
Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
474
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
416
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
401
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
343
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
336
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
329
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
321
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord