Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Expoziție de pictură - „Călătorie în imaginar”
Realitatea DorohoianăData 29.06.2022 - 16:41:04
Educatie
Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 1-15 iulie 2022, în spațiul Galeriilor de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani, expoziția „Călătorie în imaginar”, a artiștilor Petru Diaconu și Arcadie Răileanu, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Piatra-Neamț.
DISTRIBUIE           

Petru Diaconu s-a născut pe 24 martie 1949, în comuna Dobreni. A debutat la Iași, în 1979, într-o expoziție colectivă. În 1986 a deschis la Iaşi o expoziţie cu caracter retrospectiv, iar în 1989 a colaborat la revista Flacăra din Bucureşti. Printre expozițiile din Piatra-Neamț s-au remarcat „Exerciții de culoare” I și II, din anii 2004-2005.

Artistul lucrează în tehnici cu dominanţă decorativă şi pictură murală. Operele sale numeroase, expuse de-a lungul anilor în galerii de artă din țară și din străinătate, risipite generos prin colecţii, demonstrează un evident simţ al culorii şi ilustrează arta creării unor contexte plastice unde cromatica poate juca un rol major. Începând din acest an, deschide expoziţii estivale în diferite spații din Mamaia.

Privitor la creația artistică a acestuia, criticul de artă Lucian Strochi preciza: „La Petru Diaconu lutul zboară, cântă, vorbeşte, se însufleţeşte, devine permanent altceva, sunet, culoare, ritm, nelinişte. Picturile lui plac, par calme, dar ele anunţă furtuni teribile, tornade, punând, în parantezele destinului, existenţa noastră prea liniară. Cu aripa de înger sau cu ghiara de diavol, Petru Diaconu scrijeleşte suprafaţa tabloului, redescoperind culoarea”.

 

Arcadie Răileanu s-a născut pe 28 noiembrie 1950, la Petreni, în Republica Moldova. A absolvit Institutul Politehnic din Chișinău, specialitatea Arhitectură. A debutat în 1992, în Chișinău, la Expoziția UAP Moldova.

 Prezență constantă în spațiul cultural autohton, a obținut în 1999 premiul I la Bienala Națională „Lascăr Vorel”, secțiunea pictură. A primit în 2018 titlul „Artistul anului”, distincție acordată de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Piatra-Neamț. 

Referindu-se la opera artistului, criticul de artă Valentin Ciucă afirma: „Experiențele școlii rusești în spiritul căreia s-a format și câștigurile artei românești au devenit o originală sinteză stilistică între reflexivitatea primilor și spontaneitatea celor din spațiul românesc. […] Compozițiile anilor din urmă au cedat vremelnic în favoarea structurării imaginii în planuri muzical îmbinate, încât ele lasă impresia unei cerebralități detașate și pozitive. În ansamblu, pictorul are argumentele profesionalismului și bucuria de a fi urmat în artă de admiratorii fideli...”

Vernisajul va avea loc sâmbătă, 2 iulie 2022, ora 12.30, la Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchian Botoșani”. Curatorul expoziției: Ana Coșereanu, muzeograf. Prezintă: Ioan Serediuc.

Program de vizitare: zilnic, 9.30 – 16.30.

Intrarea este gratuită.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Patrula Școlară - Activitate pentru siguranță în trafic - FOTO
Activități de prevenire desfășurate de polițiști la Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
Recomandări ale polițiștilor rutieri pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței în trafic - VIDEO
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
Atelierul de pictură „Natură statică reinterpretată”, la Muzeul de Etnografie Botoșani
Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași vor ajunge în Protopopiatul Dorohoi. Procesiunea misionar-duhovnicească se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie 2026, în șase parohii din Protopopiatul Dorohoi
Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
467
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
412
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
406
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
400
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
344
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
341
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
335
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
329
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
324
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord