FCM Dorohoi a învins Petrotub Roman după un meci dramatic | | Data 21.03.2014 - 19:13:02 | FCM Dorohoi a învins acasă cu 3 – 2 pe Petrotub Roman într-o partidă disputată vineri după-amiază şi care a contat pentru etapa a XIX – a din Liga 3. | | |
Gazdele
au deschis scorul prin Cososchi, la ultima fază a primei reprize, însă
s-au văzut egalate la numai şapte minute după pauză, pentru ca în minutul 69
oaspeţii să preia conducerea pe tabela de marcaj.
Momentul psihologic al
partidei s-a consemnat în minutul 75, când un fundaş de la FCM Dorohoi a
scos mingea de pe linia porţii, după care, trei minute mai târziu, Sandu
a egalat, la alte două minute Bordeianu stabilind scorul final.
După
victoria de astăzi echipa patronată de Victor Mihalachi, care a fost prezent la
partidă alături de primarul Dorin Alexandrescu, se află pe poziţia a patra în
seria I, însă la doar două puncte de liderul Kosarom Paşcani. Adversara de
astăzi, Petrotub Roman, ocupă locul al treilea.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate |
| | Sportivă a ACS Box Viitorul Broscăuți convocată la lotul național și olimpic al României |
| | DOROHOI - Prima ediție a Crosului Olimpic „Anul Nadia Comăneci” a adunat aproape 1.000 de participanți și sute de zâmbete -FOTOGALERIE&VIDEO |
| | Mesajul Elisabetei Lipă cu câteva ore înainte de începerea Crosului „Anul Nadia Comăneci” - Dorohoi - FOTOGALERIE |
| | Dorohoi devine capitala mișcării și a spiritului olimpic la Crosul „Anul Nadia Comăneci” 2026 |
| | Sărbătoarea sportului la Dorohoi: Vino la competiția de alergare „CROS - ANUL NADIA COMĂNECI 2026”! |
| | Explozie de culoare și energie la Dorohoi! Vino la „Cros – Împreună Colorăm Dorohoiul!” |
| | Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre FC Botoșani și Metaloglobus |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 466 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 410 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 404 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 398 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 342 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 340 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 333 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 328 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 323 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord