Focuri scăpate de sub control | | Data 23.03.2014 - 11:25:07 | La Ştiubieni, Oneaga (comuna Cristeşti) şi Cerviceşti (comuna Mihai Eminescu), trei focuri aprinse pentru distrugerea resturilor vegetale s-au transformat în incendii care au mistuit vegetaţia uscată de pe cca. trei hectare, peste 10 tone de furaje, două anexe gospodăreşti şi bunurile aflate în interiorul acestora, acoperişul unei locuinţe (construit din stuf), 2400 m.l. de fibră optică şi trei stâlpi de susţinere. Pentru stingerea celor trei incendii au acţionat 42 de pompieri militari, voluntari, dar şi cetăţeni, mai bine de cinci ore. | | |
Pagube importante s-au înregistrat în
urma incendiilor produse la Ştiubieni şi Oneaga (comuna Cristeşti), unde
focurile aprinse pentru distrugerea resturilor vegetale adunate din curţile a
doi localnici s-au extins din cauza vântului, atât la depozitele de furaje şi
anexele din gospodăriile acestora, cât şi la construcţiile vecinilor.
Intervenţiile au fost îngreunate de vântul puternic.
Pentru evitarea producerii
unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor
vegetale, se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi
astfel încât arderea să poată fi controlată. Este interzisă executarea arderii
în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau la construcţii
ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze
naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Se
recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei
grămezi pe o distanţă de 5 metri şi desfăşurarea arderii numai pe timp de
zi. Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru
stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi
stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.
Pompierii reamintesc cetăţenilor că arderea miriştilor, stufărişurilor sau vegetaţiei
ierboase se realizează numai după îndeplinirea cumulativă a următoarelor
condiţii:
-
obţinerea
permisului de lucru cu foc eliberat de primării;
-
obţinerea
acceptului autorităţii competente pentru protecţia mediului;
-
informarea
serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;
-
realizarea
măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 468 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 413 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 406 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 400 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 344 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 341 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 335 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 325 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord