Fostul prefect, Dan Șlincu, a intrat în PSD | | Realitatea DorohoianăData 27.01.2020 - 03:22:23 |  Politic | Dan Şlincu | | Sâmbătă a avut loc Conferința Județeană Extraordinară (CJE) a PSD Botoșani pentru stabilirea delegațiilor partidului la Congresul de alegeri de la sfârşitul lunii februarie. În sală au fost sute de social-democrați, primari, lideri de organizații comunale, dar și directori de deconcentrate. | | |
Printre cei „invitați” a fost și fostul prefect Dan Şlincu, acesta oficializându-și astfel intrarea în rândul social-democraţilor. „Eu am fost numit pe funcția de prefect de un guvern PSD. Am avut o colaborare bună până acum cu organizația locală din Dorohoi a PSD, cu domnul primar Dorin Alexandrescu, dar și cu echipa județeană a PSD-ului, parlamentari, primari, viceprimari, consilieri județeni și locali”, a declarat Dan Șlincu. Acesta susține că motivul pentru care a intrat în PSD este că „această echipă a crezut în mine, iar eu am încredere că această echipă și pe viitor va face lucruri bune pentru județ”.
După ce la jumătatea lunii decembrie a fost schimbat din funcție de către guvernul liberal, Dan Șlincu a revenit la conducerea
Dan Șlincu a devenit director la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani, funcție pe care a obținut-o pe când era în PNL-ul condus de Florin Țurcanu. Ulterior el a devenit un apropiat al primarului de Dorohoi, Dorin Alexandrescu, cel care l-a propulsat ca prefect. În momentele de degringoladă de după preluarea puterii de către PNL, în negocierile pentru postul de prefect dintre ALDE și PNL a fost avansat și numele lui Dan Șlincu, dar acesta a refuzat propunerile venite din partea noii puteri, preferând să rămână alături de Dorin Alexandrescu.
La lucrările CJE au mai fost prezenți și alți directori de deconcentrate, precum Viorel Zacrețchi (Secția Drumuri Naționale), Teodor Dimitriu (AJOFM), Mihai Gabriel Platon (Inspectoratul în Construcții), Ramona Guraliuc (șefa UPU), Mia Roată (CS Botoșani) sau Doina Nacu (director economic DGASPC). În schimb au lipsit grei ai partidului, precum Mihai Tincu, președintele autosuspendat al organizației municipale Botoșani, Dorin Alexandrescu, primarul de Dorohoi, sau fostul secretar de stat Dan Deleanu, trezorierul organizației județene a PSD.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| O veste bună pentru sportul românesc |
| | Elisabeta Lipă: „Performanța se construiește cu pasiune, curaj, muncă și oameni care cred în ceea ce fac!” |
| | Elisabeta Lipă invivată la ianaugurarea Hilton Garden Inn Brasov |
| | Elisabeta Lipă a participat la lansarea Longevity Week, un eveniment dedicat longevității și prevenției |
| | DOROHOI - FOTOGALERIE - Sute de copii au participat la Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă”, la Dorohoi și Bucecea |
| | Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate |
| | Evenimente sportive în Dorohoi și Bucecea, organizate la începutul lunii octombrie de deputatul PSD Elisabeta Lipă |
| | 17 medalii și o generație care vine frumos din urmă! |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 466 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 412 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 406 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 399 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 344 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 341 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 335 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 324 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|