Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Gunoierele din Dorohoi monitorizate prin satelit
Data 07.11.2012 - 11:59:59
Cele patru maşini de colectat gunoiul, din parcul auto al societăţii Servicii Publice Locale (SPL), subordonată Consiliului Local Dorohoi, au fost dotate cu sisteme GPS de urmărire prin satelit. Conducerea societăţii spune că prin această măsură doreşte să eficientizeze activitatea de colectare a deşeurilor. Programul este unul pilot şi în caz că se va dovedi eficient, va fi extins la tot parcul auto al societăţii.
DISTRIBUIE           

Potrivit lui Dragoş Popoi, directorul SPL, prin instalarea Sistemului GPS de urmărire prin satelit se poate monitoriza traficul maşinilor prin intermediul sistemului de localizare. Sistemul GPS mai permite măsurarea vitezei maşinilor, dar şi controlul asupra respectării traseelor de colectare, a calculul consumului de carburanţi şi a gestionării timpului de lucru al angajaţilor.

„Pot localiza online, în timp real, orice maşină, locul exact unde se află iar sistemul poate emite raportări zilnice, săptămânale sau lunare, cu toţi parametrii. Acest sistem va duce la respectarea cu stricteţe de către angajaţi a traseelor de colectare a fiecărei maşini, un mai bun control asupra consumului de carburant, evidenţa orelor lucrate efectiv de către şoferi şi totodată, acest program de monitorizare va fi un suport pentru eficientizarea la maxim a colectării gunoiului în Dorohoi în perspectiva punerii în practică a Sistemului de management integrat de colectare a deşeurilor la nivel de judeţ. Pe de altă parte, cu ajutorul acestui sistem putem demonta eventualele reclamaţii venite din partea clienţilor noştri care ne-ar acuza că într-o anumită zi nu am trecut să ridicăm gunoiulâ€? a declarat pentru Realitatea Dorohoiană DragoÅŸ Popoi, directorul SPL.

Sistemul a intrat în funcţiune de la începutul lunii noiembrie şi deja şi-a dovedit eficienţa.

Potrivit conducerii SPL, costurile implenetării sistemului sunt modeste, 30 de lei pe lună pentru fiecare maşină monitorizată.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter
Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul
Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00
Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
473
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
416
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
401
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
343
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
336
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
329
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
321
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord