Guvernul a aprobat astăzi finanțarea construcției Ambulatoriului Spitalului Județean Botoșani | | Realitatea DorohoianăData 28.04.2022 - 14:30:51 |  Administratie | La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, finanțarea construcției Ambulatoriului de specialitate și spitalizare de zi al Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani. | | |
Ministerul finanțează, cu 64 milioane de lei, construcția noului Ambulatoriu al Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani. Actualul ambulatoriu își derulează activitatea în două corpuri de clădire ale spitalului, care, pe lângă faptul că sunt vechi, nu sunt suficient de mari, astfel încât să se respecte toate circuitele și spațiile funcționale.
Noul ambulatoriu va contribui la asigurarea prestării serviciilor medicale în condiții moderne, care să contribuie atât la dezvoltarea sistemului medical local și la îmbunătățirea condițiilor de tratament pentru pacienți. Noua clădire va fi dotată cu sistem de alarmă și stingere a incendiilor și va avea cabinete medicale pentru cele 25 de specialități ale Ambulatoriului, săli de tratamente, dar și saloane pentru spitalizare de zi. Ambulatoriul va fi dotat cu vestiare pentru personalul medical, spații tehnice și săli pentru explorări funcționale.
În perioada următoare, se vor demara procedurile de achiziție publică în vederea contractării lucrărilor de execuție.
”Astăzi am primit o veste bună de la ministrul dezvoltării, Cseke Attila. Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, finanțarea construcției Ambulatoriului de specialitate și spitalizare de zi al Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani”, a declarat reprezentantul guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Centrul Local de Combatere a Bolilor convocat în urma apariției unor focare de rabie în județ |
| | Dorohoianul Dan Șlincu a depus astăzi jurământul pentru funcția de prefect al județului Botoșani |
| | DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 |
| | Schimbare la conducerea Instituției Prefectului. Dorohoianul Dan Șlincu a preluat funcția |
| | DOROHOI - Ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie |
| | În atenția cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanți de ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie |
| | DOROHOI - „Ziua de Curățenie Națională 2026” |
| | Sprijin financiar acordat familiilor și persoanelor singure aflate în situații de necesitate |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 467 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 412 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 406 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 400 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 344 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 341 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 335 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 324 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord