Hoț voiajor reținut de către polițiștii din Bucecea | | Realitatea DorohoianăData 12.08.2022 - 15:10:05 |  Infractional | Foto generic | La data de 10 august 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 33 de ani, din județul Iași, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. | | |
În urma probatoriului administrat de către polițiști, s-a stabilit faptul că acesta, la data de 16 mai a.c., sub pretextul că dorește să achiziționeze fier vechi, ar fi pătruns în curtea locuinței persoanei vătămate, o femeie de 74 de ani, din orașul Bucecea și, simulând o stare de rău, a cerut victimei un pahar cu apă.
În acest context, profitând de neatenția persoanei vătămate, ar fi pătruns în locuința acesteia, de unde ar fi sustras 5.300 de lei.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
***Atragem atenția asupra furturile şi faptelor antisociale săvârşite de infractorii voiajori, care prezintă un specific aparte şi o complexitate deosebită, generată în primul rând de faptul că autorii comit infracţiunile călătorind în diferite locaţii, pe trasee care asigură legătura facilă cu ieşirile din judeţe.
Infractorii voiajori dispun de mijloace de transport şi îşi adaptează activitatea infracţională în funcţie de vulnerabilităţile identificate în teren. Abordează persoane întâlnite pe stradă sub diverse pretexte, culegând astfel informaţii cu privire la persoane care deţin sume de bani sau bunuri de valoare.
Pentru a nu cădea victime ale infracţiunilor comise de infractorii voiajori, le recomandăm cetăţenilor:
-
să nu dea curs unor oferte comerciale aparent avantajoase şi să nu furnizeze date cu privire la vecini sau alte persoane.
-
să nu dea curs unor oferte constând în vânzarea diferitelor obiecte de uz casnic direct la domiciliu (tigăi, covoare, perdele). Acestea sunt doar pretexte folosite de persoane necunoscute pentru a intra în locuinţa cumpărătorului, iar în momente de neatenţie sustrag chiar şi bunuri din imobil
-
nu lăsaţi să intre în locuinţa dumneavoastră persoane necunoscute, ce se recomandă a fi de la diverse firme de publicitate, de la societăţile de gaz, energie electrică fără a vă prezenta documente avizate ce le fac identificabile.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Femeie înșelată cu peste 4000 de lei prin intermediul unui mesaj text pe telefonul mobil |
| | Tineri arestați pentru 30 de zile pentru violențe, amenințare, șantaj, instigare la lovire sau alte violențe și influențarea declarațiilor |
| | VIDEO - Bolid de lux în valoare de peste 80.000 de euro, furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani |
| | Deranjat cum arbitrează un meci de fotbal, un tânăr l-a agresat pe arbitru. Acum s-a ales cu dosar penal |
| | Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut |
| | Talon de inspecție tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră, la Racovăț |
| | Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani |
| | Bărbat din Coțușca reținut după ce a fost depistat la volan având o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 473 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 416 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 343 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 336 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|