Incendiu în Zona Industrială a municipiului Botoşani | | Data 02.11.2014 - 14:15:02 | Un incendiu izbucnit sâmbătă, în jurul amiezii, într-o hală de producţie din Zona Industrială a municipiului Botoşani a produs pagube materiale însemnate la trei societăţi comerciale care îşi desfăşoară activitatea în acel spaţiu. | | |
Generat, cel mai probabil, ca urmare a
efectului termic al curentului electric din cauza lăsării sub tensiune a unui
aparat de sudură, incendiul s-a extins cu repeziciune la bunurile aflate în
interiorul halei, dar şi la acoperişul clădirii, existând pericolul ca
flăcările să se propage şi la un service auto.
Solicitaţi să intervină, pompierii s-au
deplasat la faţa locului cu şase autospeciale cu apă şi spumă de la
Detaşamentele de Pompieri Botoşani şi Dorohoi.
Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 27 de
pompieri, mai bine de trei ore. Flăcările, dar şi temperaturile ridicate, au
distrus mai multe bunuri aparţinând celor trei societăţi comerciale (un abric,
un compresor, rafturi din lemn, anvelope şi elemente combustibile ale unor
autoturisme depozitate în pod, pereţi din lemn şi lambriuri din plastic), dar
şi acoperişul pe o suprafaţa de cca. 600 m.p.. Valoarea bunurilor distruse a
fost estimată la cca. 816.000 lei.
S-au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de peste 400.000
lei.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 479 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 421 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord