Incendiu la Cordăreni. Pericol de explozie, din cauza unei butelii, eliminat | | Realitatea DorohoianăData 09.11.2026 - 23:15:50 |  Local | | Un incendiu violent s-a produs, vineri dimineață, în localitatea Cordăreni. O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil din cauza jarului căzut din sobă pe materiale combustibile. | | |
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cordăreni. Primii care au ajuns la locul intervenției au fost pompierii voluntari.
Aceștia au constatat că ardeau atât bunurile din interiorul anexei, cât și acoperișul acesteia, suprafața afectată fiind de aproximativ 40 de metri pătrați. Misiunea a durat mai bine de două ore.
Din interiorul clădirii a fost scoasă o butelie, fiind eliminat riscul de explozie.
În urma intervenției, au fost salvate și protejate de flăcări un cabinet veterinar și o hală de depozitare a cerealelor.
Un bărbat de 73 de ani, care locuia în anexă, a suferit un atac de panică, a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.
Pentru a preveni astfel de evenimente, respectați regulile de utilizare a sobelor:
▪️amplasați o cutie metalică în fața sobei;
▪️nu introduceți lemne mai lungi decât vatra focarului;
▪️nu folosiți alte materiale combustibile și nu supraîncărcați soba;
▪️nu uscați haine pe sobă;
▪️nu depozitați materiale combustibile între sobă și perete;
▪️nu lăsați ușa sobei deschisă în timpul funcționării;
▪️nu lăsați focul nesupravegheat sau în grija copiilor;
▪️stingeți focul înainte de a părăsi locuința;
▪️nu adormiți cu focul aprins;
▪️depozitați cenușa și jarul într-un loc special amenajat.

  
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 635 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 460 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 405 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 402 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 397 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 342 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 337 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 330 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 327 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 320 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord