Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Incendiu puternic în Suceava: Patru sute de persoane intervin pentru stingerea acestuia
Data 29.04.2012 - 20:15:32
Aproximativ 20 de hectare de teren forestier din zona Bărnărel din apropierea municipiului Vatra Dornei sunt cuprinse de un incendiu puternic, iar pentru lichidarea acestuia acţionează patru sute de persoane, intervenţia fiind dificilă din cauza lipsei surselor de apă şi a terenului accidentat.
DISTRIBUIE           

Prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu, care se află în zonă pentru a coordona echipele de intervenţie, a declarat că incendiul este violent şi a cuprins 20 de hectare de teren forestier în zona Bărărel, flăcările cuprinzând resturi de lemn dintr-o exploatare forestieră, litiera pădurii şi zmeuriş.

El a spus că pompierii acţionează cu dificultate în zonă şi încearcă să ţină sub control focul astfel încât incendiul să nu se extindă la coroanele arborilor în condiţiile în care vântul este puternic.

"Se acţionează cu numeroase forţe, 400 de oameni, atât pompieri cât şi silvicultori şi încercăm să limităm incendiul", a spus prefectul.

El a menţionat că situaţia este dificilă pentru că în zonă nu sunt surse de apă şi terenul este accidentat.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter
Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul
Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00
Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
503
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
454
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
413
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
409
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
352
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
349
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
332
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
321
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
316
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
302
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord