Încep lucrările de reabilitare interioară la clădirea fostei primării | | Data 08.02.2013 - 14:10:46 | Primarul Dorin Alexandrescu a semnat joi ordinul de începere a lucrărilor pentru a doua etapă a reabilitării clădirii fostei primării. Asta după ce la sfârşitul anului trecut, în urma unei licitaţii, comisia primăriei a desemnat câştigătoare firma Delta Con. Potrivit primarului, lucrările vor începe luni, 11 februarie şi în ciuda faptului că termenul de execuţie este de trei ani, Alexandrescu speră ca lucrările să fie finalizate până în luna octombrie a acestui an, când se sărbătoresc Zilele Dorohoiului. | | |
Lucrările de reabilitare a clădirii fostei primării au început în anul 2009 când au fost executate lucrări de intervenţii de primă urgenţă, mai exact, consolidarea fundaţiilor prin subzidire, cămăşuire şi injectare cu lapte de ciment, cămăşuirea pereţilor cu plase şi mortar, înlocuirea acoperişului, repararea învelitorii, repararea planşeelor peste subsol şi parter, executarea de buiandrugi din beton armat deasupra golurilor de uşi şi ferestre, repararea soclului şi trotuarelor, repararea jgheaburilor şi burlanelor. Aceste lucrări au fost finanţate la acea dată de Compania Naţională de Investiţii şi au fost finalizate şi recepţionate în anul 2010.
Lucrările din etapa a doua, care vor începe în aceste zile, presupun reabilitarea funcţională, termică, electrică, a finisajelor şi dotărilor, cu păstrarea imaginii şi refacerea modelaturii iniţiale arhitecturale la intrerior şi la exterior. Valoarea lucrărilor de construcții și montaj este de 1.054.000,00 lei, inclusiv TVA.
Primarul Dorin Alexandrescu spune că sursa de finanţare este deocamdată bugetul local însă a început unele demersuri, la Ministerul Culturii, pentru obţinerea banilor necesari realizării lucrării, astfel încât bugetul local să fie degrevat de această cheltuială.
În ce priveşte destinaţia viitoare a clădirii, Alexandrescu optează pentru transformarea acesteia într-un centru cultural unde să fie expuse lucrări de artă, organizarea de vernisaje şi alte acţiuni culturale.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 479 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 421 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|