Infarcţiuni rutiere, depistate flagrant de către poliţişti | | Data 09.09.2013 - 22:58:43 | La data de 7 septembrie, în jurul orei 08.20, a fost oprit pentru control, în comuna Ungureni, județul Botoşani, autoturismul condus de C. GABRIEL de 19 ani, din satul Vicoleni, comuna Ungureni, județul Botoșani.
Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că autorizaţia provizorie de circulaţie a autoturismului era expirată din data de 25.08.2013.
| | |
În cauză se efectuează cercetări față de C. GABRIEL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. ·
- La data de 7septembrie, în jurul orei 16.00, a fost oprit în trafic, pe DN 24C în localitatea Dămideni, comuna Durnești, județul Botoșani, autoturismul înmatriculat în Marea Britanie, condus de C. DAN-FLORIN de 23 ani, din orașul Ștefănești, județul Botoșani. Existând suspiciuni asupra autenticității documentelor prezentate pentru control de către conducătorul auto, polițiştii au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, ocazie cu care s-a stabilit că pentru autoturismul menționat nu există încheiată poliță de asigurare RCA, iar inspecția tehnică periodică era expirată din data de 16.11.2012. Față de C. DAN-FLORIN au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România. ·
- La data de 8 septembrie, în jurul orei 00.05, a fost depistat în trafic, pe strada 1 Decembrie, din orașul Darabani, autoturismul condus de B. CONSTANTIN de 33 ani, din comuna Hudești, județul Botoșani. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, bărbatul a fost testat cu fiola alcoolscop, coloana reactivului înverzindu-se în proporție de 100%, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Dorohoi în vederea recoltarii de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. B. CONSTANTIN este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drum public a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, cauza urmând a fi soluţionată procedural şi în funcţie de rezultatele analizelor toxicologice.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 479 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 421 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|