Investiții de milioane de lei la Unitatea de Asistență Medico-Socială Ștefănești | | Realitatea DorohoianăData 18.04.2021 - 16:02:21 |  Administratie | | Consiliul Județean Botoșani continuă investițiile în domeniul social.
În această primăvară s-a redeschis șantierul pentru modernizarea Unității de Asistență Medico-Socială Ștefănești. Acesta vizează construirea unei bucătării, a unei noi săli de mese, a unei spălătorii noi, dar și a unui nou sediu administrativ. Lucrările avansează rapid, în această săptămână constructorul turnând placa de la primul nivel, urmând ca în cel mai scurt timp să treacă la lucrările de zidărie. | | |
„Suntem datori să asigurăm cele mai bune condiții pentru seniorii aflați în grija personalului unităților de asistență medico-socială aflate în subordinea Consiliului Județean. Domnul vicepreședinte Dorin Birta s-a îngrijit de acest lucru și în mandatul trecut, iar acum continuăm investițiile demarate. La Ștefănești se impunea construirea unei bucătării și a unei spălătorii moderne, pentru ca beneficiarii să primească cele mai bune servicii de îngrijire. De asemenea, investiția prevede și un nou sediu administrativ, astfel încât și personalul să aibă cele mai bune condiții de muncă. Obiectivul nostru, al Consiliului Județean, este să demarăm și să ducem la bun sfârșit cât mai multe investiții pentru a recupera decalajele față de celelalte județe ale țării”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Investiția de la Unitatea de Asistență Medico-Socială Ștefănești, care se va derula pe parcursul acestui an, este în valoare de peste 2,6 milioane de lei, bani asigurați de către Consiliul Județean Botoșani. Din aceste fonduri se vor realiza: construcția propriu-zisă a clădirii, finisajele interioare și exterioare, instalațiile pentru utilități și racordarea la rețeaua orașului, amenajarea curții interioare, precum și căile de acces pietonale și auto.
De asemenea, în bugetul pe acest an, Consiliul Județean a prins un milion de lei pentru noi investiții. Acestea vizează instalațiile de securitate la incendiu, dotarea cu centrale termice noi și schimbarea instalațiilor în pavilioanele beneficiarilor, dar și realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construcția unui nou pavilion pentru beneficiarii serviciilor de asistență medico-socială.
              
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Centrul Local de Combatere a Bolilor convocat în urma apariției unor focare de rabie în județ |
| | Dorohoianul Dan Șlincu a depus astăzi jurământul pentru funcția de prefect al județului Botoșani |
| | DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 |
| | Schimbare la conducerea Instituției Prefectului. Dorohoianul Dan Șlincu a preluat funcția |
| | DOROHOI - Ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie |
| | În atenția cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanți de ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie |
| | DOROHOI - „Ziua de Curățenie Națională 2026” |
| | Sprijin financiar acordat familiilor și persoanelor singure aflate în situații de necesitate |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 467 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 412 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 406 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 400 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 344 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 341 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 335 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 324 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord