Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Iohannis: Dacă negocierile merg prost, USL se poate rupe
Data 11.02.2014 - 12:37:49
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, că USL "se poate rupe" dacă negocierile privind preluarea unui post de vicepremier şi a portofoliului de la Interne "merg prost" şi nu se va mai realiza remanierea.
DISTRIBUIE           

Totodată, Iohannis a dat asigurări că, dacă va fi numit în Guvern, va demisiona de la Primărie cu cinci minute înainte de a depune jurământul de învestitură.

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu, că negocierile din USL pentru schimbările din Guvern încep la ora 14.30 şi "nu vor fi nici simple, nici scurte".

Iohannis a afirmat că discuţiile despre noua construcţie politică - USD - "îngreunează dialogul".

"Dacă negocierile vor merge bine şi ne înţelegem, o să trecem şi peste acel semnal dat de USD. Voi merge la minister şi o să îndeplinesc condiţiile cerute de lege. În momentul acesta, calea este clară, dar are două soluţii care depind în mică măsură de opţiunea mea privată. Depind de cum merg negocierile în USL", a spus Iohannis.

Întrebat ce l-ar putea face să renunţe la ideea de a prelua cele două funcţii, Iohannis a răspuns: "Să nu ne înţelegem la negocieri şi să nu se realizeze remanierea".

Prim-vicepreşedintele PNL a precizat că nu acceptă cele două posturi din lipsă de activitate, "aşa cum au înţeles chiar şi unii oameni politici", ci pentru că aşa s-a decis în PNL.

"Eu nu merg la Bucureşti pentru că nu am ce face aici. Am cel mai bun job şi-mi place cel mai mult. Eu merg acolo pentru că aşa s-a hotărât în PNL. S-a hotărât să merg pentru ministru de Interne şi vicepremier. Eu nu discut despre altceva, nu discut altă configuraţie", a spus Iohannis.

El a precizat că, "în varianta optimală", calendarul următoarelor zile ar putea fi acesta: "Azi (marţi - n.r.) negocieri, mâine mers în Parlament, poimâine introducerea în funcţie. Eventuala demisie apare cu cinci minute înainte de depunerea jurământului".

Întrebat dacă negocierile s-ar putea prelungi, Iohannis a afirmat că, cu cât acestea vor fi mai lungi, vor scădea şansele de realizare a proiectului.

"Şansele scad exponenţial dacă nu terminăm astăzi. Şansele unei reuşite pe această negociere scad. În situaţia optimală, situaţia ar trebui rezolvată săptămâna asta, în cel mai rău caz săptămâna viitoare. Dacă va fi după săptămâna viitoare, nu va mai fi", a spus Iohannis.

Întrebat dacă USL s-ar putea rupe dacă negocierile actuale eşuează, Iohannis a răspuns: "Dacă negocierile merg prost, se poate".

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, declara, luni, că în cadrul reuniunii USL toţi liderii au fost de acord cu ideea că schimbările făcute în Guvern trebuie să fie realizate prin intermediul unui vot în Parlament asupra structurii Guvernului, acest lucru fiind posibil miercuri.

Iohannis a fost întrebat dacă a existat un consens între liderii USL în ceea ce priveşte soluţia trecerii prin Parlament a modificărilor în structura Guvernului.

"Da, este clar. E singura cale şi toată lumea a acceptat acest lucru (...) Se va întâmpla atunci când vom fi pregătiţi. Varianta optimală ar fi să negociem mâine, să terminăm negocierile toate, să convoace Camerele reunite pentru miercuri. Miercuri în Parlament să se ia hotărârea, după care fiecare poate să-şi preia postul, este varianta optimală", preciza liderul PNL.

De asemenea, el preciza că în discuţiile liderilor USL s-a ajuns la concluzia că este necesară o schimbare a structurii guvernamentale.

"Toată lumea a fost de acord să se facă acest pas, fiindcă nu poate fi evitat şi nu au existat discuţii nici în contradictoriu, nici într-o tonalitate ridicată pe nicio temă. Este o chestiune care trebuie discutată într-o altă întrunire, pentru că aceasta a fost una de prim contact cu tematica şi vom discuta acest lucru (...) Au fost pur şi simplu menţionate câteva posibile schimbări în Guvern, unele sunt necesare, cum ar fi schimbarea poziţiei de vicepremier ministrul Finanţelor în poziţia ministru Finanţelor şi aşa mai departe", susţinea Iohannis.

El preciza că nu se va ajunge la un Guvern Ponta 3, ci se va schimba doar structura Executivului, ceea ce se poate realiza doar în Parlament.

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, declara, tot luni, că nu s-a ajuns la un consens la reuniunea USL, deoarece s-a simţit nevoia pregătirii aprofundate a negocierilor, excluzând doar varianta renegocierii parităţii în Guvern.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
O veste bună pentru sportul românesc
Elisabeta Lipă: „Performanța se construiește cu pasiune, curaj, muncă și oameni care cred în ceea ce fac!”
Elisabeta Lipă invivată la ianaugurarea Hilton Garden Inn Brasov
Elisabeta Lipă a participat la lansarea Longevity Week, un eveniment dedicat longevității și prevenției
DOROHOI - FOTOGALERIE - Sute de copii au participat la Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă”, la Dorohoi și Bucecea
Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate
Evenimente sportive în Dorohoi și Bucecea, organizate la începutul lunii octombrie de deputatul PSD Elisabeta Lipă
17 medalii și o generație care vine frumos din urmă!
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
474
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
417
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
401
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
343
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
336
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
329
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
321
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord