ISU Botoşani îşi deschide porţile de Ziua Internaţională a Copilului | | Data 31.05.2012 - 17:23:07 | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani organizează pe 1 iunie 2012, de Ziua Internaţională a Copilului, Ziua Porţilor Deschise la Detaşamentul de Pompieri Botoşani. Astfel, între orele 10.00 – 13.00, copiii pot vizita subunitatea, însoţiţi de părinţi sau cadre didactice. Pe timpul vizitei, pompierii le vor dezvălui celor mici secretele meseriei de pompier, atât teoretic, cât şi practic. Cu această ocazie, micii vizitatori vor avea prilejul să vadă autospecialele de intervenţie, echipamentele şi autospecialele de descarcerare şi vor afla cum funcţionează şi în ce situaţie este folosită fiecare autospecială sau accesoriile din dotare. | | |
Specialiştii
din cadrul Inspecţiei de Prevenire îi vor învăţa pe cei mici cum să prevină sau
cum să se comporte în caz de incendiu sau cutremur, prezentându-le totodată
materiale de informare preventivă din campaniilor derulate la nivel naţional „Să
fim o naţiune pregătităâ? Åi âVreau sÄ fiu voluntarâ?.
Tot în cadrul activitÄÅ£ilor de
informare preventivÄ organizate de I.S.U. BotoÅani pentru a marca âZiua
InternaÅ£ionalÄ a Copiluluiâ?, ieri, pe pietonalul din municipiul
Dorohoi a fost amenajat un punct de informare preventivÄ.
Pe 1 iunie 2012, pompierii îi vor
vizita si pe copiii din cadrul AsociaÅ£iei âIl Girotondoâ? BotoÅani pentru a le
explica cum sÄ previnÄ sau sÄ se comporte într-o situaÅ£ie de urgenÅ£Ä.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 475 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 343 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord