Liberalii dorohoieni îşi aleg conducătorii | | Data 22.06.2011 - 13:03:26 | Liberalii dorohoieni se pregătesc de alegeri interne. Până la sfârşitul lunii, în cadrul organizaţiei PNL Dorohoi, vor avea loc alegeri în urma cărora vor fi desemnaţi atât preşedintele cât şi membrii Biroului Politic Local. În momentul de faţă, conducerea organizaţiei este asigurată de Constantin Bursuc, preşedinte interimar şi un Birou Politic Local interimar. | | |
Constantin Bursuc spune că organizaţia PNL din Dorohoi, deşi are o conducere interimară, şi-a atins scopurile, menţionând că există aproximativ 500 de membri activi, cu adeziuni semnate dar şi că au fost identificaţi în urma unor sondaje aproximativ 3500 de susţinători ai PNL.
Referindu-se la alegerile interne din oraganizaţie, care trebuie organizate până la finele acestei luni, Constantin Bursuc nu a putut preciza o dată exactă însă a accentuat că „vor fi alegeri foarte democratice, respectând statutul în totalitateâ?.
âCompetiÅ£ia va fi deschisÄ, cu cât se vor înscrie mai mulÅ£i membri în cursa pentru ocuparea unei funcÅ£ii, va fi cu atât mai bine. DeocamdatÄ nu pot sÄ spun câţi liberali dorohoieni s-au înscris în competiÅ£ie pentru BPL însÄ conform statutului, termenul limitÄ de înscriere este de 48 de ore înaintea alegerilor. La fel, în cursa pentru ocuparea funcÅ£iei de preÅedinte, pânÄ acum nu s-a înscris nimeni dar eu am intenÅ£ia sÄ-mi depun candidatura. Doresc sÄ accentuez cÄ la aceste alegeri se va respecta cu stricteÅ£e statutul PNL, mai exact, dreptul de vot îl vor avea doar membrii activi, validaÅ£i de cele douÄ birouri, teritorial de la BotoÅani Åi cel de la Dorohoiâ? a declarat pentru Realitatea DorohoianÄ, Constantin Bursuc, preÅedintele interimar al organizaÅ£iei PNL Dorohoi.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| O veste bună pentru sportul românesc |
| | Elisabeta Lipă: „Performanța se construiește cu pasiune, curaj, muncă și oameni care cred în ceea ce fac!” |
| | Elisabeta Lipă invivată la ianaugurarea Hilton Garden Inn Brasov |
| | Elisabeta Lipă a participat la lansarea Longevity Week, un eveniment dedicat longevității și prevenției |
| | DOROHOI - FOTOGALERIE - Sute de copii au participat la Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă”, la Dorohoi și Bucecea |
| | Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate |
| | Evenimente sportive în Dorohoi și Bucecea, organizate la începutul lunii octombrie de deputatul PSD Elisabeta Lipă |
| | 17 medalii și o generație care vine frumos din urmă! |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 497 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 437 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 408 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 350 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 348 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 330 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 318 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 311 |
| Penitenciarul Botoșani angajează medic | 306 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord