M.A.I. aproape de copii | | Realitatea DorohoianăData 30.05.2022 - 14:36:43 |  Administratie | Instituția Prefectului – Județul Botoșani, împreună cu Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani organizează un eveniment special dedicat exclusiv copiilor, de 1 iunie. | | |
De Ziua Internațională a Copilului, parcarea din fața Prefecturii Botoșani va fi plină de polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră, câini polițiști, trupe speciale de intervenție rapidă, autospeciale de intervenție și tehnică specifică. Pompierul Sam va fi și el prezent pentru a conduce o misiunea specială.
Copiii sunt așteptați să participe la eveniment și să descopere surprizele pregătite de organizatori, miercuri, 1 iunie 2022, între orele 10.00 – 14.00!
1 iunie, Ziua Internațională a Copilului este sărbătorită și de Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Botoșani.
”Pașaport pentru Vacanță” este acțiunea pe care SPCP Botoșani, în parteneriat cu Instituția Prefectului - Județul Botoșani și Direcția Generală de Pașapoarte, o organizează, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului.
În acest scop se vor desfășura activități de preluare a cererilor pentru minori la un ghișeu, în intervalul orar 08:00-16:00, în baza bonurilor de ordine distribuite la nivelul serviciului.
Pașaportul simplu electronic se eliberează în termen de 5 zile lucrătoare.

|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Centrul Local de Combatere a Bolilor convocat în urma apariției unor focare de rabie în județ |
| | Dorohoianul Dan Șlincu a depus astăzi jurământul pentru funcția de prefect al județului Botoșani |
| | DOROHOI – Bazinul didactic de înot se închide temporar. Activitatea va fi reluată în 2027 |
| | Schimbare la conducerea Instituției Prefectului. Dorohoianul Dan Șlincu a preluat funcția |
| | DOROHOI - Ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie |
| | În atenția cetățenilor Municipiului Dorohoi, solicitanți de ajutoare pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie |
| | DOROHOI - „Ziua de Curățenie Națională 2026” |
| | Sprijin financiar acordat familiilor și persoanelor singure aflate în situații de necesitate |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 466 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 412 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 406 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 399 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 344 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 341 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 333 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 324 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord