Magic Iași a câștigat Super Cupa României la Minifotbal | | Data 17.09.2012 - 18:30:56 | Iașiul a găzduit, în weekendul acesta, cea de-a doua ediție a Supercupei României la Minifotbal. A fost ultimul act al unui sezon de succes atât pe plan național, cât și internațional, lucru dovedit și de calitatea celor două partide disputate în capitala Moldovei, una dintre ele transmisă de TVR3. La capătul unui duel captivant, cvadrupla campioană națională Magic Iași a reușit să treacă de rivala Juventus Sibiu, scor 4-1 în prima manșă și 1-3 în cea de-a doua. | | |
"Pentru
Federatia Română de Minifotbal acest sezon încheiat acum a însemnat foarte
mult", a punctat președintele forului
național de specialitate, Răzvan Burleanu.
"Am dovedit, credem noi, că sportul
amator, care nu beneficiază de mijloace financiare speciale, poate să facă
performanță și să atragă extrem de mulți jucători."
Minifotbalul este jucat de aproape 35.000 de sportivi
amatori în România, și de aproape 700.000 în Europa. "Înființarea forului european de minifotbal și dubla performanță a
naționalei noastre, campioană europeană în 2010 și 2011, au motivat creșterea
calității competiției la nivel local, în cele peste 50 de campionate județene
sau municipale din România", a continuat Răzvan Burleanu, care ocupă
și funcția de președinte al European Minifootball Federation.
Finala Supercupei a însemnat, de aceea, prilejul unei
ultime repetiții înaintea unui examen dificil, și anume participarea naționalei
României de minifotbal la Campionatul European care se va disputa săptămâna
aceasta la Chișinău.
Cinci dintre jucătorii prezenți în finala Supercupei sunt
componenți ai formației care va reprezenta țara noastră la competiția unde vin
16 naționale din întreaga Europă. Alături de ei, alți nouă sportivi din cele
mai bune echipe românești de minifobal vor începe luni cantonamentul de
pregătire care va fi găzduit de Iași, iar joi vor pleca la Chișinău. Iașiul,
oraș care dă, de ani de zile, campioana României la acest frumos și spectaculos
joc, va fi, sperăm noi, și rampa de lansare a unei noi victorii continentale pe
care tricolorii minifotbalului vor să o obțină pe pământul vechii Basarabii.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| UMANITAR - Un copil de 5 ani, o luptă cât o viață. David are nevoie de ajutor - FOTO |
| | UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO |
| | A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României |
| | Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava |
| | Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile |
| | UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an |
| | Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană |
| | APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 497 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 437 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 408 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 350 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 346 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 330 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 317 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 311 |
| Penitenciarul Botoșani angajează medic | 306 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord