Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Mamă și fiică la un pas să moară asfixiate
Realitatea DorohoianăData 04.11.2021 - 12:15:40
Local
Foto generic
O femeie de 32 de ani și fiica ei, de 7 ani, au fost salvate, în ultima clipă, dintr-o încăpere în care nu se mai putea respira din cauza monoxidului de carbon.
DISTRIBUIE           

S-a întâmplat în această dimineață, în localitatea Viișoara Mică. Alarma a fost dată de un vecin, după ce femeia nu a mai răspuns nici la telefon, nici la ușă.

La fața locului au fost trimise două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Viișoara și un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani.

Până la sosirea pompierilor, mama femeii, sunată fiind, a venit cu o cheie, a descuiat ușa și a facilitat accesul cadrelor medicale în interior.

Cele două erau conștiente, mama fiind căzută lângă ușă. După ce au primit îngrijiri medicale la fața locului, au fost transportate la spital pentru continuarea investigațiilor.

Cel mai probabil, cele două s-au intoxicat cu monoxid de carbon degajat în încăpere din cauza burlanului de evacuare a fumului neinstalat necorespunzător.

Coșurile de fum înfudante, opturate, neinstalate sau neîntreținute corespunzător, sobele cu defecțiuni, centralele termice defecte, aierisirea improprie pentru boiler, folosirea aragazului drept sursă de încălzire pot fi cauza acumulării monoxidului de carbon în locuințe.

Monoxidul de carbon nu are culoare și miros, ceea ce îl face foarte greu de depistat, însă există câteva simptome care trebuie să ne pună în alertă, atunci când acesta s-a acumulat în încăpere, devenind periculos pentru sănătatea noastră.

Simptomele intoxicaţiei depind de concentrația monoxidului de carbon şi de durata expunerii și se manifestă prin greaţă, ameţeli şi dureri de cap. De aceea, trebuie să scoatem victimele la aer curat, să aerisim încăperile şi să contactăm serviciul medical de urgenţă.

Pentru a preveni astfel de evenimente, este important să verificăm sistemele de evacuare a gazelor arse, în fiecare an, obligatoriu, la începutul sezonului rece.

În blocuri de locuințe trebuie să ne asigurăm că apartamentele au orificiile de evacuare a gazelor arse spre exterior şi să verificăm dacă canalul de evacuare a gazelor arse nu este obturat, iar în cazul în care observăm probleme, să le remediem cu specialişti autorizaţi.

La case trebuie să curățăm și să verificăm coşurile de fum şi hornurile cel puţin două ori pe an, obligatoriu, o dată înainte de începerea sezonului rece, numai cu persoane autorizate. Totodată, trebuie să verificăm şi îmbinările între sursele de încălzire şi coşurile de evacuare, deseori fiind necesară refacerea acestor îmbinări dacă sunt afumate. Nu mai puţin importante sunt garniturile de etanşare de la focare, care trebuie schimbate periodic, deoarece trebuie să reziste la temperaturi ridicate.

Nu trebuie să uităm de aragazuri care trebuie supravegheate în timp ce preparăm hrana, existând riscul ca acestea să se stingă, provocând în acest fel acumulări de gaze. De asemenea, aragazurile nu trebuie utilizate pentru încălzirea locuinţei.

Să nu lăsăm copiii nesupravegheați în încăperi în care sunt mijloace de încălzire în funcțiune.

Recomandarea este să avem în locuinţe montate detectoare de monoxid de carbon, precum și detectoare de incendiu care emit semnale sonore şi ne avertizează cu privire la eventuale riscuri sau care chiar elimină pericolul.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter
Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul
Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00
Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
468
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
413
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
406
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
400
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
344
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
341
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
335
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
329
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
325
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord