Maşină cu şofer de 19 ani răsturnată şi făcută scrum la Stejarul | | Data 12.07.2012 - 16:20:38 | Doi tineri, unul de 19 ani, celălalt de 23, au trecut printr-o grea încercare joi în jurul orei 14:30. Aceştia coborau cu o Dacia valea dintre Stajul şi Baisa, când potrivit propriilor declaraţii, planetara le-a căzut.
| | |
Conducătorul auto, Ovidiu Vieriu, de 19 ani, a pierdut controlul asupra
volanului, maşina a ieşit de pe carosabil, s-a răsturnat peste un copăcel şi a
ajuns în pădure. Instantaneu s-a produs un incendiu care a cuprins întregul
automobil. Cei doi au reuşit să iasă pe geam înainte de a fi cuprinşi de
flăcările care s-au întins şi peste doi copaci din apropiere.
„Detaşamentul
de Pompieri Botoşan a fost solicitat pentru a interveni în cazul unui incendiu
produs la un autoturism Dacia 1410 care în urma unui accident s-a autoaprins.
Intervenţia nu a fost dificilă, persoane încarcerate nu au fost, nu a necesitat
primul ajutor, au ieşit singuri din maşină. Când am ajuns la locul
evenimentului ardeau în totalitate autoturismul, precum şi doi copaci din
apropiereâ?, a declarat plt.Alin Carp, Åef gardÄ de
intervenÅ£ie ISU BotoÅani, pentru BotoÅÄneanul.
Potrivit acestuia exista riscul unei explozii
deoarece automobilul avea montatÄ instalaÅ£ie de alimentare pe gaz. De altfel,
pompierii au udat nu doar maÅina ci Åi copacii din apropiere câteva zeci de
minute. Câţiva metri pÄtraÅ£i în jurul maÅinii totul era negru. Aceasta a fost
scoasÄ cu greu de un utilaj cu platformÄ din cauza vegetaÅ£iei din
zonÄ.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 492 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 436 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 407 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 350 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 342 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 329 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 316 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 308 |
| Penitenciarul Botoșani angajează medic | 306 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord