Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Măsuri suplimentare de fluidizare a traficului transfrontalier cu ocazia Zilei Naţionale a României
Realitatea DorohoianăData 26.11.2021 - 15:27:31
National
Având în vedere că ne aflăm în perioada premergătoare minivacanţei prilejuite de Ziua Naţională a României, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a dispus măsuri suplimentare de adaptare atât a misiunilor, cât şi a resurselor umane şi materiale, la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ în toate punctele deschise traficului internaţional.
DISTRIBUIE           

Polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.

În această perioadă, a fost suplimentat numărul personalului planificat la controlul documentelor de călătorie în punctele de trecere, astfel încât, peste 3.500 de poliţişti de frontieră vor desfăşura zilnic, la nivelul întregii ţări, misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat a României. De asemenea, echipe din cadrul IGPF se vor deplasa la structurile teritoriale în vederea asigurării sprijinului necesar în derularea activităţilor operative.

Menţionăm faptul că, dacă situaţia o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe ambele sensuri de deplasare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. Totodată, vor fi folosite inclusiv staţii mobile de control, în vederea asigurării controlului de frontieră în parametrii optimi.

În vederea fluidizării traficului la granițele României, reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, alături de care se efectuează controlul de frontieră, pentru dispunerea unor măsuri comune.

Având în vedere contextul dispunerii unor măsuri specifice pentru limitarea răspândirii infecţiei cu virusul Sars-Cov 2, reamintim faptul că, că în această perioadă, pe sensul de intrare în țară, la realizarea controlului de frontieră efectuat de lucrătorii noştri, care vizează în principal verificarea documentelor de călătorie, participă şi reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică judeţene în vederea efectuarii triajului epidemiologic şi dispunerii măsurilor specifice, după caz.

 Recomandări

În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera națională în această perioadă  să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional și să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în statele de destinaţie şi în cele tranzitate. 

De asemenea, persoanele care doresc sa tranziteze frontiera română pot consulta aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră - www.politiadefrontiera.ro, în care sunt actualizaţi, în timp real, timpii de aşteptare la controlul de frontieră în funcţie de valorile de trafic prin punctele de trecere. 

 

Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul

Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră

 

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
UMANITAR - Un copil de 5 ani, o luptă cât o viață. David are nevoie de ajutor - FOTO
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile
UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an
Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană
APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
475
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
419
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
401
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
343
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
337
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
330
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
321
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord