Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
OPINII - Arta de a nu face nimic
Data 11.07.2016 - 08:51:19
Sunt aproape opt luni de când a fost învestit guvernul condus de Dacian Cioloș. Opt luni în care am schimbat opt miniștri. Cam un sfert, așa. Probabil până la alegerile din toamnă nu vom rămâne decât cu paizanul șef din toată adunătura asta.
DISTRIBUIE           
Sunt aproape opt luni de când a fost învestit guvernul condus de Dacian Cioloș. Opt luni în care am schimbat opt miniștri. Cam un sfert, așa. Probabil până la alegerile din toamnă nu vom rămâne decât cu paizanul șef din toată adunătura asta.

Oricum începuse parcă la mișto, cu nominalizarea fotomodelului la Sănătate și cu a lui madam Guseth la Justiție. Primul era nevinovat, săracul, dar pupila doamnei Monica Macovei a fost prima care a dat măsura noului Executiv. A fost de parcă un elev de liceu, care nu fusese decât la o parte din orele de Cultură Civică, a trebuit să răspundă la întrebările comisiei parlamentare. Să răspundă și nu prea, pentru că venerabila doamnă Guseth a dat senzația că se simte mai bine cu un letcon în mână, decât cu un microfon în față.

Evident, nu oratoria trebuie să fie prima știință familiară unui ministru de Justiție, dar la fel ca și în cazul președintelui Iohannis, primul meu gând atunci când nu prea poți lega două vorbe este că ești prost de bubui. Iohannis mai salvează din aparențe, Guseth n-a putut. Și așa a început mandatul lui Dacian Cioloș, iar după Legile lui Murphy, ce începe prost, sfârșește și mai prost.

Din mers s-au mai schimbat și unii și alții și parcă am senzația că asta este toată activitatea Guvernului. Ne-am tot plâns că cei de dinainte, orice culoare politică ar fi avut ei, au făcut tot felul de nefăcute și era mai bine să nu le fi făcut deloc. Guvernul de tehnocrați nu prea face nimic și zău dacă nu pare-se că e și mai rău.

Până și termenul de tehnocrat a ajuns un soi de peiorativ și nu cred că o să auzim prea curând pe cineva folosindu-l fără să se gândească la pleiada din fruntea țării și fără să i se adune puțină vomă în gură.

La început, discursul a fost simplu, ”știm că nu avem prea mult timp la dispoziție, așa că vom face ce vom putea”. Au trecut vreo șapte luni în care s-au gândit ce au de făcut, apoi Cioloș ne-a spus că vine momentul să treacă la treabă. Și a trecut, a mai schimbat patru miniștri. Probabil cei vizați gândeau mai repede decât restul și nu a vrut să strice atmosfera de grup.

Din toate astea, ce e cel mai rău, pe lângă lucrurile evidente, e că nu ai pe cine să tragi la răspundere. Nu te poți duce la un partid sau altul și să îi tragi de mânecă zicându-le, nene cui m-ați lăsat? Nu, pentru că tehnocrații ăștia nu dau socoteală nimănui, eventual nimănui din țară. Poate că-și primesc instrucțiunile de la Bruxelles, că pe acolo și-au făcut ucenicia într-ale căratului de genți și mape.

E absolut uluitor cum atâția oameni cu niște CV-uri de-a dreptul impresionante nu-s în stare (nu-s lăsați?!) să facă ceva. E drept, nu hârtiile alea iau decizii.

Vedem noi în toamnă ce va fi, dar mă tem că îl vedem iar pe Cioloș cum vine și ne povestește că el ar vrea să continue ce a început și deja pare-se că și-a găsit partid care să-l ia în brațe și să-l ducă pe post de propunere la Cotroceni. Sau Cotroceni îl ia și-l aruncă în brațele partidului? Cine mai știe, bine c-avem specialiști.



Opinia unui dorohoian

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter
Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul
Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00
Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
497
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
437
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
412
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
408
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
350
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
348
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
330
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
318
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
311
Penitenciarul Botoșani angajează medic
306
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord