Opt incendii în mai puţin de patru ore | | Data 08.08.2012 - 13:22:13 | Pompierii botoşăneni au fost solicitaţi, în ziua de 7 august 2012, să intervină pentru stingerea a opt incendii (şapte de vegetaţie uscată, unul produs la o locuinţă) izbucnite în mai puţin de patru ore. Evenimentele s-au produs pe raza comunelor Todireni, Răchiţi, Dorohoi, Şendriceni, Ştiubieni, Răuseni şi Corni, între orele 13.17 şi 16.55. | | |
Câmpuri aprinse de neglijenţă
Igienizarea
terenurilor prin arderea resturilor vegetale şi fumatul în locuri
nepermise au aprins vegetaţia uscată de pe mai multe terenuri de pe raza
localităţilor Cerneşti (comuna Todireni), Costeşti (comuna Răchiţi), Dorohoi,
Pădureni (Şendriceni), Ştiubieni şi 80 de tone de gunoi menajer depozitat pe
raza comunei Răuseni. Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în
valoare de peste trei milioane de lei.
La Costeşti (comuna Răchiţi), un fumător neglijent a incendiat vegetaţia uscată
de pe trei ha. Incendiul s-a extins la acoperişul unei barăci, existând
pericolul de propagare şi la un depozit de furaje. Solicitaţi, pompierii au
intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă şi au reuşit să limiteze
pagubele la 2.000 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de
10.000.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 498 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 447 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 408 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 350 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 348 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 330 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 319 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 312 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 301 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord