Persoane trimise în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită | | Realitatea DorohoianăData 11.11.2025 - 14:57:48 |  Infractional | | La data de 6.11.2025 procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a emis cinci rechizitorii şi a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a cinci inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită. | | |
În toate cele cinci situații, reacția promptă a agenților de poliție și folosirea body-cam-ului din dotare au permis documentarea completă a faptelor și sesizarea de îndată a Serviciului Județean Anticorupție Botoșani.
- La data de 14.02.2025, în jurul orei 07:00, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către lucrători din cadrul I.P.J. Botoșani – Secția de Poliție Rurală nr.1 Botoșani, despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după ce au oprit în trafic un conducător auto, au constatat că acesta nu deținea permis de conducere. După ce polițiștii i-au adus la cunoștință persoanei faptul că a săvârșit o infracțiune la regimul rutier, aceasta a remis unui dintre agenți suma de 400 de lei, cu titlu de mită, pentru a nu se dispune măsurile legale pentru abaterile constatate.
- În ziua de 03.06.2025, în jurul orei 20:30, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către lucrători din cadrul I.P.J. Botoșani – Poliția Orașului Bucecea, despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza județului Botoșani, au oprit în trafic un conducător auto care conducea o autoutilitară care transporta o cantitate de material lemnos fără a deține acte de însoțire corespunzătoare. În timp ce polițiștii escortau autoutilitara la un canton silvic pentru descărca materialul lemnos în vederea confiscării, conducătorul auto s-a deplasat la autospeciala de poliție și a promis polițiștilor suma de 1000 de lei, cu titlu de mită, pentru a nu dispune măsurile legale.
- În ziua de 05.06.2025, în jurul orei 07:30, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către lucrători din cadrul I.P.J. Botoșani – SPR 10 Ștefănești, despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit în trafic un conducător auto care fusese înregistrat de aparatul radar circulând cu o viteză cu 61Km/h peste limita maxim admisă pe sectorul de drum respectiv. În timp ce unul dintre polițiști întocmea procesul – verbal de contravenție, conducătorul auto s-a deplasat la autospeciala de poliție și i-a înmânat acestuia o folie în care se afla polița de asigurare și suma de 200 de euro, cu titlu de mită, pentru a nu i se suspenda exercitarea dreptului de conducere pe drumurile publice.
- În ziua de 20.06.2025, în jurul orei 10:45, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către lucrători din cadrul I.P.J. Botoșani – Secția de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic un conducător auto, care nu purta centura de siguranță, iar autoutilitara avea montat un dispozitiv sonor neomologat. În timp ce polițiștii verificau documentele vehiculului și ale persoanelor din interior, conducătorul auto s-a deplasat la autospeciala de poliție și a aruncat suma de 150 de lei, cu titlu de mită, pentru a nu fi luate măsurile contravenționale legale.
- În data de 24.06.2025, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de un agent de poliție din cadrul I.P.J. Botoșani – Biroul Rutier, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu în municipiul Botoșani, jud. Botoșani, despre faptul că, după ce a fost oprit de un echipaj de poliție rutieră, conducătorul autoturismului a oferit agentului de poliție constatator, un pliant publicitar de mici dimensiuni în interiorul căruia se afla suma de 200 de lei și 50 de euro, cu titlu de mită, întrucât efectuase o manevră neregulamentară de întoarcere.
În temeiul delegărilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat activități procedurale și au întocmit acte de urmărire penală în cauzele prezentate, la finalul acestora fiind dispusă trimiterea în judecată, în stare de libertate, a celor cinci inculpați.
Facem precizarea că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Femeie înșelată cu peste 4000 de lei prin intermediul unui mesaj text pe telefonul mobil |
| | Tineri arestați pentru 30 de zile pentru violențe, amenințare, șantaj, instigare la lovire sau alte violențe și influențarea declarațiilor |
| | VIDEO - Bolid de lux în valoare de peste 80.000 de euro, furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani |
| | Deranjat cum arbitrează un meci de fotbal, un tânăr l-a agresat pe arbitru. Acum s-a ales cu dosar penal |
| | Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut |
| | Talon de inspecție tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră, la Racovăț |
| | Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani |
| | Bărbat din Coțușca reținut după ce a fost depistat la volan având o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 638 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 464 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 409 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 404 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 398 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 342 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 338 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 331 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 328 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|