Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Peste 10000 de participanţi la Săptămâna Culturii la Vorona - FOTO
Data 13.09.2018 - 17:44:36
Săptămâna Culturii la Vorona s-a încheiat în acest an cu o participare impresionantă din partea fiilor Voronei, a botoșănenilor veniți din tot județul și a pelerinilor strânși din toată țara să fie prezenți la cele două hramuri ale mănăstirilor voronene și spectacolul folcloric.
DISTRIBUIE           

Și astfel, inima pădurii din Vorona a bătut mai tare ca oricând, mai cu seamă că tradiția și credința s-au împletit în mod minunat în acest loc încărcat de spiritualitate.

Și în acest an, hramul principal al Mănăstirii Vorona, ansamblul monahal care are nu mai puţin de trei biserici, a adunat mii de oameni pe platoul din vecinătatea lăcaşului de cult unde s-a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoșănenanul și un sobor impresionant de preoți. Iar după slujbă, lumea s-a revărsat în poiana soarelui spre a prăznui partea mireană a sărbătorii din care n-a lipsit nici în acest an serbarea artistică cu cântece interpretate de redutabilii Ovidiu Purdea Someş, Constantin Bahrin, Viorica Macovei, Grigore Gherman, alături de Fetele de la Botoșani, Ansamblul Ciprian Porumbescu, formații și grupuri folclorice din Vorona, Botoșani, Suceava, Brașov, Vaslui și Republica Moldova.

Și tot în cadrul manifestării a avut loc și semnarea protocolului de înfrățire cu comunele Mahala din Cernăuți, Ucraina și Cubolta din Republica Moldova.

"Este sărbătoarea voronenilor, indiferent de vârstă, ocupație sau preocupări. Sunt foarte mulți spectatori, ceea ce dovedește că le place programul și că organizarea noastră a fost bună si a reușit iată să satisfacă așteptările oamenilor” a declarat Aurel Ștefan, primarul comunei Vorona.

Și la fel de multă lume a participat și la Hramul Mănăstirii Sihăstria Voronei, unde pelerini veniți din toate colțurile țării s-au închinat la Sfintele Moaște ale Cuviosului Onufrie, cu credință fierbinte în minunile sfântului de la a cărui canonizare se împlinesc iată, 13 ani.

Organizată de Primăria şi Consiliul local al comunei Vorona, ediția din acest an a Săptămânii Culturii a reunit peste 10.000 de participanți.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Județul Botoșani și-a îndeplinit ținta: peste 25.000 de voluntari în campania “Let’s Do It, Romania!”
DOROHOI - Activități dedicate Centenarului Marii Uniri
FOTOGALERIE - Ziua Pompierilor sărbătorită la Săveni, cu avansări în grad şi defilare
SINCERE CONDOLEANŢE!
170 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealu Spirii
Amendă de 500 de lei la priveghi
ANUNŢ DE MULŢUMIRE
Actriţa Maia Morgenstern şi Teatrul Evreiesc de Stat, vin cu un spectacol la Dorohoi
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
466
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
410
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
404
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
398
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
342
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
338
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
333
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
328
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
321
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord