Peste 1.000 de sindicalişti din educaţie pichetează luni Parlamentul | | Data 03.11.2013 - 17:37:52 | Peste 1.000 de membri ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" vor picheta, luni, sediul Parlamentului, pentru a determina senatorii şi deputaţii să aloce şase la sută din PIB pentru învăţământ, se arată într-un comunicat transmis agenţiei MEDIAFAX.
| | |
Acţiunea de protest, care are
sloganul "Alocaţi şase la sută din PIB pentru educaţie! Dacă nu acum,
atunci când?", va începe la ora 11.00, la intrarea Izvor.
Pe lângă solicitarea de acordare a
şase la sută din PIB, sindicaliştii cer modificarea Legii educaţiei naţionale,
o lege specială pentru salarizarea personalului din învăţământ (didactic,
didactic auxiliar şi nedidactic), debirocratizarea actului educaţional,
depolitizarea sistemului de învăţământ preuniversitar şi deblocarea reală a
posturilor didactice auxiliare şi nedidactice.
"Pot să spun că actualul Guvern
a avut cea mai lungă perioadă de pace socială. Am tot sperat că promisiunile
făcute, înainte de alegeri, vor fi materializate. Nu pot să neg redeschiderea
dialogului social şi rezolvarea unor probleme din sistemul educaţional. Totuşi,
revendicările principale nu şi-au găsit încă soluţii. Ne dorim ca prin acest
pichet să le arătăm politicienilor că, dacă pe ei nu îi interesează ce se
întâmplă cu cei peste 3,5 milioane de elevi şi peste 350.000 de angajaţi din
învăţământ, pe noi ne interesează", a declarat liderul sindical Marius
Nistor.
Federaţia sindicală informează că
astfel de acţiuni vor continua şi vor putea culmina, dacă cererile lor nu vor
fi rezolvate, cu blocarea anului şcolar.
Şi Federaţia Sindicatelor Libere din
Învăţământ (FSLI) a anunţat că peste 10.000 de dascăli vor ieşi în stradă, la 6
noiembrie, pentru un miting în Piaţa Victoriei, urmat de un marş până în Piaţa
Constituţiei.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| UMANITAR - Un copil de 5 ani, o luptă cât o viață. David are nevoie de ajutor - FOTO |
| | UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO |
| | A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României |
| | Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava |
| | Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile |
| | UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an |
| | Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană |
| | APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 479 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 421 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord