Peste 200% mai multe misiuni pentru pompierii botoşăneni, în primul semestru al anului 2011 | | Data 21.07.2011 - 17:31:35 | Peste 70 de botoşăneni au fost salvaţi de pompierii botoşăneni în primul semestru al anului 2011, din locuinţele cuprinse de flăcări, autoturismele implicate în accidente rutiere, fântâni, etc. Alte 962 persoane, care sufereau de diferite afecţiuni medicale, au ajuns la timp la spital pentru îngrijiri de specialitate ca urmare a intervenţiei echipajelor Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) din cadrul inspectoratului. | | |
În primele şase luni ale acestui an,
forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorgaâ? al
JudeÅ£ului BotoÅani au fost solicitate la 1.658 misiuni, ceea ce înseamnÄ
cÄ zilnic au avut în medie 10 misiuni de salvare a vieÅ£ii Åi bunurilor
materiale.
ÃmpÄrÅ£ite pe categorii acestea
înseamnÄ 204 incendii ( + 15% mai mult decât în primul semestru 2010), 63
arderi necontrolate (+ 46% mai mult faÅ£Ä de primul semestru 2010), 939
intervenÅ£ii SMURD, 38 degajÄri persoane rÄmase blocate în apartamente,
imobilizate la pat ori înecate (+65% mai mult faÅ£Ä de perioada de referinÅ£Ä a
anului 2010), 155 misiuni de asigurare a mÄsurilor p.s.i. la evenimente
publice de amploare care puteau genera situaÅ£ii de urgenÅ£Ä, 4 inundaÅ£ii,
13 intervenţii pentru descarcerare în cazul unor accidente rutiere, 14
intervenţii pentru salvarea unor animale, 9 misiuni pirotehnice, 62
alte intervenÅ£ii (degajÄri gheaÅ£Ä, materiale de construcÅ£ie, copaci, care
puteau sÄ cadÄ peste trecÄtori).
Ãn 157 de situaÅ£ii, pericolul
a fost înlÄturat de cetÄÅ£eni sau membrii serviciilor voluntare/private pentru
situaÅ£ii de urgenÅ£Ä pânÄ la sosirea forÅ£elor ISU BotoÅani ori au fost alarme
false.
Ãn urma situaÅ£iilor de urgenÅ£Ä
produse (incendii, înec, accidente rutiere, persoane gÄsite decedate în
apartamente), altele decât S.M.U.R.D., Åi-au pierdut viaÅ£a 12 persoane (10
adulÅ£i Åi 2 copii), iar alte 9 (7 adulÅ£i Åi 2 copii) au fost rÄnite. De
menÅ£ionat este faptul cÄ nici o persoanÄ nu Åi-a pierdut viaÅ£a dupÄ sosirea
echipajelor ISU BotoÅani la locul intervenÅ£iei.
Comparativ cu aceeaÅi perioadÄ a
anului anterior, numÄrul intervenÅ£iilor la care au acÅ£ionat serviciile
profesioniste a crescut cu 213%, respectiv de la 479 în
semestrul I 2010, la 1.501 în primul semestru 2011.
Ãn cursul primului semestru al
anului 2011, în zona de competenÅ£Ä a inspectoratului, au avut loc 204 incendii
(în medie 1,12/zi), faÅ£Ä de 177 în semestrul I al anului 2010,
înregistrându-se o creÅtere de 15%.
Pagubele produse în urma incendiilor au fost estimate la 871.960 lei, iar
valoarea bunurilor salvate se cifreazÄ la 17.502.100
lei.
Ãn mediul urban â 57 intervenÅ£ii pentru stingerea
incendiilor (28% din totalul incendiilor).
Ãn mediul rural â 147 intervenÅ£ii pentru stingerea incendiilor (72% din
totalul incendiilor).
Un numÄr de 175 incendii s-au produs la proprietÄÅ£i individuale (locuinÅ£e, anexe, bunuri
Åi mijloace de transport), 16 la domeniul privat român (societÄÅ£i,
asociaţii, fundaţii, culte), 10 la domeniul privat al statului,
judeÅ£ului, etc. Åi 3 la domeniul privat strÄin.
Comparativ cu
aceeaÅi perioadÄ a anului precedent, numÄrul incendiilor izbucnite la
gospodÄriile cetÄÅ£eneÅti a scÄzut cu 2%.
Serviciile
voluntare pentru situaÅ£ii de urgenÅ£Ä au participat în primul semestru al anului
2011 la stingerea a 123 incendii, având o pondere de 65%.
Cauzele cele mai frecvente care au generat
incendii la BotoÅani sunt: coÅurile de fum defecte sau necurÄÅ£ate (20%),
instalaţiile electrice defecte (15%), jocul copiilor cu focul (10%), acţiune
intenÅ£ionatÄ (11%) Åi fumatul (7,8%).
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 479 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 421 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|