Peste 60 de biserici verificate de pompieri înaintea Sărbătorilor Pascale | | Data 24.04.2013 - 20:22:06 | Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani derulează campania de verificare a lăcaşelor de cult cu risc ridicat de incendiu din judeţ.
Acţiunea are ca scop prevenirea situaţiilor de urgenţă care s-ar putea produce pe timpul oficierii Slujbei de Înviere prin înlăturarea cauzelor potenţial generatoare de incendiu sau alte evenimente nedorite.
| | |
Timp de două săptămâni, personalul
Inspecţiei de Prevenire va trece pragul a peste 60 de biserici şi mănăstiri
pentru a controla respectarea condiţiilor de securitate la incendiu şi/sau
protecţie civilă, dotarea cu mijloace de primă intervenţie pentru stingerea
incendiilor (stingătoare, accesorii la panourile de incendiu) şi starea
acestora, existenţa şi starea/practicabilitatea căilor de acces şi evacuare
(interioare şi exterioare), existenţa rezervoarelor de apă pentru incendiu şi
posibilităţile practice de folosire ale acestora, dar şi modul de amenajare a
spaţiilor şi locurilor pentru arderea lumânărilor pe timpul slujbelor
religioase.
Verificate sunt şi
sistemele de încălzire locală şi instalaţiile electrice în vederea prevenirii
izbucnirii unor eventuale incendii.
Totodată, preoţii şi
personalul neclerical sunt instruiţi cum să prevină situaţiile de urgenţă, dar
şi cum să acţioneze în cazul producerii acestora.
Acţiunile de supraveghere a
respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, în special de către
credincioşi, dar şi de asigurare a intervenţiei operative în cazul producerii
unor situaţii de urgenţă vor continua în Noaptea de Înviere.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 475 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord