Ploaie de reclamaţii la Protecţia Consumatorilor la curentul electric | | Data 22.07.2011 - 22:33:47 | Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au fost asaltaţi în ultima perioadă de un număr însemnat de botoşăneni care au depus reclamaţii cu privire la unele avarii la energia electrică. Aceste întreruperi de curent au fost cauzate de furtunile care au avut loc în ultima săptămână de zile. | | |
Nu mai puţin de 20 de plângeri au fost depuse
împotriva furnizorului de energie electrică, cu privire la căderea curentului
în mai multe localităţi din judeţ. Comisarii de la Protecţia Consumatorului
susţin că, au fost nevoiţi în cele mai multe dintre cazuri să le explice
reclamanţilor faptul că, astfel de avarii nu sunt remediate pe loc. Şi asta
deoarece, potrivit legii energiei electrice, echipajele furnizorului de energie
electrică au la dispoziţie 12 ore pentru intervenţii în mediul urban, 24 de ore
pentru cele din mediul rural, respectiv 72 de ore în cazul în care sunt
înregistrate condiţii meteo deosebite.
„În această perioadă după cum
ştiţi a fost avertizare Cod Galben care a cuprins judeţul nostru. Au fost
foarte multe avarii şi întreruperi de energie electrică, mai ales în mediul
rural. Au fost anunţate de către cetăţeni, vin la noi cu plângerile, noi
încercăm să le explicăm standardele de intervenţie a e.ON-uluiâ?, a
declarat Alexandru Zarug, comisar Åef CJPC, citat de BotoÅÄneanul.
Chiar
Åi dat fiind faptul cÄ, pentru remedierea avariilor sunt prevÄzute o serie de
intervale de timp pentru intervenÅ£ii, oamenii s-au plâns de faptul cÄ, li se
stricÄ produsele alimentare pe care le Å£in în frigidere.
ReclamaÅ£ii âcu bumerangâ? la ProtecÅ£ia Consumatorilor
Paradoxal, botoÅÄnenii care au depus sesizÄri la CJPC, pot fi la rândul lor
sancÅ£ionaÅ£i de E-on. Åi asta deoarece, potrivit aceleiaÅi legi a energiei
electrice, în situaÅ£iile în care se constatÄ cÄ, o avarie este produsÄ din
cauza vegetaÅ£iei prea bogatÄ din apropierea reÅ£elei, vina nu aparÅ£ine
furnizorului de energie electricÄ.
Potrivit prevederilor acestui normativ,
toaletarea copacilor revine în sarcina proprietarului, în cazul unui imobil
privat, sau primÄriilor în cazul în care este vorba despre domeniul public.
âSunt
locuri în judeÅ£ care Åi în acest moment sunt apeluri telefonice Åi în care
cetÄÅ£enii ne întreabÄ de ce nu s-a remediat avaria. O altÄ scuzÄ cu care vine
e.ON-ul este faptul cÄ vegetaÅ£ia este crescutÄ foarte abundent, nu a mai avut
nimeni grijÄ sÄ toaleteze copacii de pe marginea reÅ£elelor Åi care
intrÄ Ã®n obligaÅ£ia primÄriilor dar Åi a
proprietarilorâ?, a mai spus Alexandru Zarug.
Ãn consecinÅ£Ä,
legea energiei electrice prevede sancÅ£iuni cuprinse între 100 Åi 1.000 de lei
pentru persoane fizice, în timp ce în cazul celor juridice, amenda minimÄ
porneÅte de la 20.000 de lei.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 496 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 437 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 408 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 350 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 345 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 329 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 317 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 311 |
| Penitenciarul Botoșani angajează medic | 306 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|