Pompier dorohoian declarat la nivel naţional Salvatorul de Onoare al Anului | | Data 13.09.2014 - 15:41:21 | Viceprim ministru pentru securitate nationala, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea a oferit, astăzi, cu ocazia “Zilei Pompierilor din România, distincţia “Salvatorul de onoare al anului plutonierului major Dorel – Ciprian Guşilă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al judeţului Botoşani pentru profesionalismul și prezența de spirit dovedite în acțiunea de salvare a două persoane căzute într-un puț, la o adâncime de peste 16 metri. | | |
În
majoritatea cazurilor, acţiunile de salvare încep odată cu primirea apelului
pentru intervenţie.
În
dimineaţa zilei de 6 noiembrie 2013, o zi mohorâtă de toamnă târzie,
plutonierul major Dorel Ciprian Guşila, de 36 ani, desfăşura activităţi de pregătire
împreună cu echipajul pe care îl comandă în cadrul Detaşamentului de Pompieri
Dorohoi.
Pentru a fi eficient în acţiunile de intervenţie, pompierul se pregăteşte
continuu, cu perseverenţă şi atenţie pentru toate detaliile, folosind resursele
fizice, tehnice şi intelectuale la dispoziţie. „Acţionează pompieristicâ? este
expresia celor din afara sistemului care vÄd pompierii deplasându-se la
intervenÅ£ie Åi nu realizeazÄ volumul de muncÄ pentru pregÄtirea acÅ£iunilor.
La 45 de kilometri distanÅ£Ä, în oraÅul
Darabani, doi bÄrbaÅ£i de 29, respectiv 39 de ani, au început sÄ aÅeze tuburile
într-o fântânÄ adâncÄ de peste 16 metri.
Nici unul dintre ei nu Åtia cÄ, la
câţiva kilometri distanÅ£Ä, un înger salvator, îi va ajuta sÄ se nascÄ a doua
orÄ.
ReuÅiserÄ sÄ monteze al Åaselea tub când cel mai în vârstÄ dintre ei, aflat în
fântânÄ pentru a aÅeza tuburile, a cÄzut ca secerat. Ãngrijorat, colegul lui a
coborât în puÅ£ sÄ-l aducÄ la aer. Monoxidul de carbon din interior l-a luat
prozonier Åi pe cel de-al doilea bÄrbat, la cca. 16 metri sub pÄmânt. AflaÅ£i în
faÅ£a unei situaÅ£ii critice, ceilalÅ£i colegi de la suprafaÅ£Ä au sunat dupÄ
ajutor la pompieri Åi ambulanÅ£Ä.
Apelul a fost direcÅ£ionat DetaÅamentului de Pompieri Dorohoi Åi SubstaÅ£iei de
AmbulanÅ£Ä Darabani. Fiind în aceeaÅi localitate, echipajul medical a ajuns la
locul evenimentului în câteva minute. FÄrÄ ajutorul pompierilor, care aveau de
parcurs cca. 45 de kilometri, nu putea sÄ intervinÄ pentru acordarea primului
ajutor.
Din echipajul care a plecat în misiune fÄcea parte Åi plt. maj. Dorel Ciprian
GuÅilÄ. Ãn urma unei analize succinte din nota de anunÅ£are Åi luând în calcul
faptul cÄ erau la cca 40 de minute distanÅ£Ä de cei doi semeni care aveau nevoie
de ajutor, subofiÅ£erul a venit cu o idee salvatoare. âAvând în vedere
distanÅ£a pe care o aveam de parcurs, riscam sÄ nu îi mai gÄsim în viaÅ£Ä. I-am
propus comandantului de detaÅament sÄ vorbeascÄ cu echipajul medical de pe
ambulanÅ£Ä Åi sÄ le spunÄ sÄ ataÅeze un furtun la butelia de oxigen din dotarea
autospecialei lor pentru a introduce oxigen în fântânÄ. Au gÄsit un furtun pe
care un vecin îl folosea pentru a uda grÄdina Åi mi-au urmat sfatul. AÅa am
reuÅit sÄ-i Å£inem în viaÅ£Ä pe cei doiâ?, povesteÅte plt.maj. Dorel
Ciprian GuÅilÄ.
Ajuns la faţa locului, subofiţerul,
împreunÄ cu echipajul sÄu, a început demersurile pentru efectuarea
operaÅ£iunilor specifice salvÄrii persoanelor din puÅ£uri. Una din cele douÄ
persoane captive era în stare de incontienÅ£Ä. Imediat, s-au coborât în fântânÄ
echipamentele de salvare Åi, prin comunicarea Åi înÅ£elegerea perfectÄ dintre
subofiÅ£er Åi bÄrbatul conÅtient, s-a reuÅit fixarea fântânarului inconÅtient în
chingile Åi cordiÅ£ele de salvare Åi aducerea acestuia la suprafaÅ£Ä. Ãn tot
acest timp, s-a continuat oxigenarea spaÅ£iului. Ãn timp ce echipajul medical al
Serviciului JudeÅ£ean de AmbulanÅ£Ä desfÄÅura acÅ£iunile de resuscitare Åi prim
ajutor, pompierii au acÅ£ionat pentru extragerea celei de-a doua persoane. Åi
aceasta a avut nevoie, la rândul ei, de îngrijiri medicale de urgenÅ£Ä.
Ãn mai puÅ£in de jumÄtate de orÄ, cei
doi bÄrbaÅ£i au fost scoÅi din captivitate de cÄtre pompieri, care dupÄ ce au
primit îngrijiri medicale la faţa locului au fost transportaţi la spital pentru
îngrijiri medicale de specialitate.
Acţiunile de salvare a celor doi s-au executat în condiţiile spaţiului îngust,
la o adâncime de peste 16 metri, pericol de prÄbuÅire a malurilor de pâmânt Åi
a faptului cÄ cele douÄ persoane erau parÅ£ial conÅtiente.
Cu
modestia caracteristicÄ pompierului, Dorel Ciprian GuÅilÄ a mulÅ£umit la
sfârÅitul acÅ£iunii colegilor din echipajul sÄu, dar Åi celor din echipajul
medical al SJA pentru efortul depus. ÃncÄ o datÄ s-a dovedit forÅ£a Åi coeziunea
echipei, dar Åi rolul liderului în a stabili modalitÄÅ£i de acÅ£iune folosind
toate resursele.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 476 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|