Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Ponta nu l-a invitat pe Ţurcanu pentru discuţii la Stejarul, afirmă PSD-iştii
Data 26.01.2011 - 16:38:15
La doar câteva zile după mediatizata întâlnire ce trebuia să aibă loc între preşedintele naţional PSD, Victor Ponta şi liderul liberalilor din judeţ, Florin Ţurcanu, la Cabana Stejarul, apar şi primele clarificări. Potrivit deputatului Andrei Dolineaschi, nu a fost vorba niciodată de o invitaţie din partea lui Ponta adresată lui Ţurcanu, aşa cum a declarat la acea vreme liderul judeţean al liberalilor, ci discuţiile şi măsurile ce trebuie luate pe viitor, privind colaboarea celor două partide, inclusiv la Botoşani, au fost trasate ferm în cadrul discuţiilor de la Bucureşti.
DISTRIBUIE           

„Nu a fost vorba niciodată de o invitaţie a preşedintelui Victor Ponta, adresată domnului Ţurcanu, să vină la discuţii la Stejarul, sâmbătă când Victor Ponta a fost în judeţ. Dacă Florin Ţurcanu a declarat acest lucru la presă este treaba lui. Ce pot să spun, este că discuţiile şi clarificările legate inclusiv de relaţia celor două partide din judeţul nostru şi din Consiliul Judeţean au fost stabilite foarte clar în cadrul întâlnirii de la Bucureşti din urmă cu mai bine de o săptămână, unde au participat din partea PSD, Victor Ponta, Gheorghe Nechita şi senatorul Gheorghe Marcu, iar din partea PNL, preşedintele Crin Antonescu, Radu Stroe şi Relu Fenechiuâ€? a declarat în exclusivitate pentru Realitatea Dorohoiană, depuatatul Andrei Dolineaschi.

El a precizat că în cadrul discuţiilor de la Bucureşti, senatorul Gheorghe Marcu a prezentat celor doi preşedinţi şi documente din care a reieşit problemele legate de alianţa PSD – PNL din judeţul nostru, inclusiv cele legate de Dorohoi. „În urma discuţiilor de la Bucureşti, conducerea naţională a PNL, urma să poarte o discuţie şi cu domnul Ţurcanu, pentru clarificarea poziţiei lui în relaţia cu partenerii din PSD. Ce pot să spun la acest moment, noi, PSD, nu renunţăm la chestiunile ridicate anterior, inclusiv în cadrul discuţiilor de la Bucureşti şi anume, schimbarea majorităţii din Consiliul Judeţean, adică alianţă între PSD şi PNL, la fel în cazul Consiliilor Locale din localităţile judeţului, adică să nu mai existe alianţe între PNL şi PD-L precum şi revocarea vechii hotărâri de Consiliu Judeţean prin care s-au repartizat discriminatoriu banii pentru localităţile judeţului� a mai declarat deputatul Andrei Dolineaschi.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter
Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul
Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00
Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
474
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
419
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
401
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
343
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
337
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
330
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
321
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord