Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Populaţia va fi avertizată ÎN TIMP REAL privind producerea unui CUTREMUR, spune ministrul Costinoiu
Data 21.10.2013 - 07:06:28
National
Ministrul delegat Mihnea Costoiu a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că populaţia va fi avertizată în timp real, simultan cu autorităţile, cu privire la producerea unui cutremur, printr-o aplicaţie ce ar urma să fie disponibilă pe telefonul mobil şi pe computer, prin internet.
DISTRIBUIE           

Potrivit lui Costoiu, în prezent, o echipă de specialişti în software lucrează pentru realizarea aplicaţiei care va fi oferită populaţiei de către Guvern şi, totodată, se poartă negocieri cu diferite companii, cum ar fi cele de telefonie, în vederea implementării acesteia.

"Ne dorim ca, pentru populaţie, aplicaţia să fie gratuită, iar mesajele de avertizare să fie transmise, simultan, şi la TV şi la radio", a mai spus ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare şi dezvoltare tehnologică.

Practic, aplicaţia va oferi populaţiei informaţii privind iminenţa producerii unui cutremur care sunt destinate, în prezent, doar autorităţilor, prin Centrul de alarmare de la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului de la Măgurele.

Potrivit specialiştilor, din momentul primirii unei astfel de alerte, beneficiarul are la dispoziţie un interval de câteva zeci de secunde pentru a reacţiona.

Mesajele ce vor ajunge inclusiv la populaţie vor anunţa seisme de magnitudine importantă, respectiv de minimum 5-6 grade pe scara Richter.

În acest context, Costoiu a subliniat importanţa educării populaţiei în privinţa modului de reacţie la cutremur.

"Degeaba avem aplicaţia dacă nu ştim cum să folosim informaţiile. Toată lumea trebuie să ştie, de pildă, că nu e bine să fugi pe scări în cazul unui seism", a explicat ministrul.

La începutul lunii octombrie, Mihnea Costoiu a vizitat Japan Meteorological Agency, instituţie specializată în studierea fenomenelor meteorologice din Japonia, cu predilecţie a celor seismice şi vulcanice, şi implementarea de soluţii tehnice privind avertizarea populaţiei cu privire la posibilitatea producerii unor cataclisme.

Costoiu a apreciat programele de educaţie a populaţiei derulate de Japonia, precum şi sistemele de alertare prezentate de experţii niponi, exprimându-şi dorinţa ca acestea să fie adoptate ca exemple de bună practică în ţară noastră, propunerea de colaborare fiind agreată.

La 6 octombrie, în Vrancea, zona cea mai activă din punct de vedere seismic din România, s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
UMANITAR - Un copil de 5 ani, o luptă cât o viață. David are nevoie de ajutor - FOTO
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile
UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an
Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană
APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
479
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
420
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
402
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
344
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
337
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
330
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
322
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord