Profesorii din Botoşani pichetează Ministerul Educaţiei | | Data 28.03.2011 - 10:09:28 | Circa 300 de cadre didactice din judeţele Suceava şi Botoşani, afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), vor picheta luni sediul Ministerului Educaţiei, pentru a protesta faţă de neplata salariilor aferente lunii februarie, anunţă reprezentanţii FSLI, citaţi de Botoşăneanul.ro. Protestul va avea loc între orele 9.00 şi 16.00. În paralel, continuă greva generală la nivelul unităţilor de învăţământ din cele două judeţe. | | |
"Membrii noştri de sindicat sunt dispuşi să continue aceste forme de protest până când Guvernul României va găsi o soluţie pentru rezolvarea problemelor salariale. Atragem atenţia autorităţilor statului că astfel de probleme vor apărea şi în restul judeţelor, întrucât fondurile destinate pentru plata salariilor nu ajung decât până în luna octombrie a acestui an, ceea ce înseamnă că, în lunile noiembrie-decembrie 2011, angajaţii din învăţământ riscă să nu îşi primească salariile. Este revoltător ceea ce se întâmplă cu angajaţii din şcolile din Botoşani şi Suceava care sunt împinşi de Guvernul României să rămână în grevă generală. În ciuda demersurilor făcute şi a protestelor, nimic nu sensibilizează acest guvern. Oamenii sunt de-a dreptul disperaţi, iar acţiunile de protest pot scăpa de sub control", spune Simion Hăncescu, preşedintele FSLI, citat de Realitatea.net.
În judeţele Suceava şi Botoşani, circa 13.000 de angajaţi din educaţie sunt în grevă de două săptămâni pentru că nu şi-au primit salariile.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Patrula Școlară - Activitate pentru siguranță în trafic - FOTO |
| | Activități de prevenire desfășurate de polițiști la Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi |
| | DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE |
| | Recomandări ale polițiștilor rutieri pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței în trafic - VIDEO |
| | Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine |
| | Atelierul de pictură „Natură statică reinterpretată”, la Muzeul de Etnografie Botoșani |
| | Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași vor ajunge în Protopopiatul Dorohoi. Procesiunea misionar-duhovnicească se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie 2026, în șase parohii din Protopopiatul Dorohoi |
| | Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 479 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 421 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord