Profesorii îşi vor primi salariile, cel puţin aşa spun autorităţile judeţene | | Data 29.03.2011 - 18:24:42 | Autorităţile par să fi găsit o soluţie pentru rezolvarea problemelor salariale ale cadrelor didactice botoşănene. Evident şi cu sprijinul Ministerul Finanţelor care a aprobat transferul unor sume din trimestrul III, în primul. Astfel, cadrele didactice vor avea pe carduri salariile nete în cursul acestei săptămâni. În schimb, contribuţiile pentru asigurările către stat vor fi amânate până săptămâna viitoare. | | |
Vineri, 25 martie, reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice susţin că au primit o adresă de la nivel central privind alocarea transferul unei sume de 4,4 milioane de lei noi, pentru salariile din sistemul educaţional. Respectivii bani au fost distribuiţi deja către centrele bugetare din teritoriu, care la rândul lor vor face plăţile către profesori, sub forma unui avans dat fiind faptul că nu este vorba despre sumele brute, ci de cele nete.
Astfel, municipiul Botoşani a primit o sumă de 2,7 milioane de lei noi, în timp ce Dorohoi suma de aproximativ 800.000 de lei, diferenţa fiind distribuită în sume mai mici în localităţile din judeţ. În consecinţă, întreaga sumă este suficientă pentru plata salariilor profesorilor, fără a fi plătite contribuţiile către stat.
Diferenţa de la net la brut, va fi achitată în trimestrul II. „A fost alocată de Ministerul Finanţelor suma de 44 de miliarde către trimestrul I, suma nu acoperă integral salariile, noi facem acum plata drepturilor salariale nete, conform legii şi hotărârilor judecătoreşti, urmând ca reglarea contribuţiilor către buget să se facă odată ce intrăm în aprilie şi se folosesc banii din trimestrul II, adică se vor plăti marţea viitoareâ?, a declarat Liviu Axinte, preÅedintele Ligii Sindicatelor din ÃnvÄÅ£Ämânt BotoÅani, citat de BotoÅÄneanul.
Prefectul Åi-a dat aprobarea pentru aceastÄ procedurÄ, în aceste condiÅ£ii, cadrelor didactice ar urma sÄ le fie virate lefurile pe carduri cel mai târziu, joi 31 martie a anului în curs.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 497 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 437 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 408 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 350 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 348 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 330 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 317 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 311 |
| Penitenciarul Botoșani angajează medic | 306 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord